Municipalitatea din Caransebeş a găsit o soluţie mai bună pentru rezolvarea problemei apei pluviale care se acumulează pe strada Dâlmei, atunci când se înregistrează căderi masive de precipitaţii. Primarul Marcel Vela a precizat că lucrarea este mai amplă şi complicată, care implică încheierea unui contract cu o firmă specializată, precum Hidroconstrucţia.
Lucrarea va cuprinde realizarea unui bazin colector și amplasarea unei conducte care să canalizeze surplusul de apă pluvială spre spatele podului de la Teiuş.
,,Am demarat lucrarea pe care am propus-o colegilor din executivul primăriei, prin care vom realiza un cămin colector, şi am renunţat la ideea de a pompa apa în albia râului Timiş, având în vedere că în caz de furtună ar putea exista întreruperi de energie electrică şi, atunci, nu ar putea funcţiona această pompă de deversare”, explică Marcel Vela.
Edilul spune că a fost găsită o soluţie mai amplă care presupune traversarea străzii Teiușului și introducerea unei conducte subterane până în curte la garajul Primăriei Caransebeș. ,,În acest loc există posibilitatea deversării în aval a întregii acumulări de apă de pe strada Dâlmei“, a mai spus primarul, care a adăugat că adâncimea în care va fi amplasată conducta va fi de circa 6 metri și pune la încercare rezistența malurilor Timișului și solicită consolidarea lor.
Pentru asta este nevoie de o firmă specializată care să poată duce la bun sfârșit lucrările. ,,Am avut discuții cu conducerea societății Hidroconstrucția, cea care va realiza canalizarea în Caransebeș, care are toate utilajele necesare și, odată cu demararea lucrărilor la rețeaua de canalizare, vom executa și acest canal pluvial de deversare a apelor de pe strada Dâlmei în spatele garajului de lângă podul de la Teiuș“, a precizat Marcel Vela.