FC Caransebeș și Metalul Reșița se întâlnesc astăzi, de la ora 16.30, într-un joc din faza a V-a a Cupei României la fotbal, în care, pe lângă miza calificării, sunt şi orgoliile rănite din cele două tabere.
În ultima vreme, dinspre Valea Domanului s-au trimis destule săgeţi otrăvite către Caransebeş, replicile nu au întârziat să apară, iar astfel de lucruri nu se uită aşa uşor. Primarii celor două municipii nu sunt chiar cei mai buni prieteni şi poartă deja un război al declaraţiilor, astfel că e un motiv în plus pentru ca astăzi, pe „Municipalul” din Parcul Teiuş, să asistăm la o confruntare pe viaţă şi pe moarte. Metalul e lider după două etape, în timp ce gugulanii sunt pe trei în clasament, dar după ce au întâlnit adversari mai bine cotaţi. Ambele echipe au arătat bine în startul sezonului şi există premisele unui meci mare.
Ambiţiile sunt uriaşe, se simte asta, dar declaraţiile venite din ambele tabere sunt foarte cuminţi. E foarte posibil să fie doar liniştea dinaintea furtunii. Daniel Opriţa, antrenorul Reşiţei, a fost primul care a negat faptul că meciul de la Caransebeş ar avea o miză deosebită pentru echipa sa: „La cupă trag Steaua, Dinamo, noi încercăm să mergem cât mai departe. Nu ştiu ce ambiţii sunt, pentru noi e un meci ca oricare altul, încercăm să-l câştigăm, dar nu avem altfel de ambiţii. Nu avem ambiţii cu Caransebeşul”. Sorin Bălu, tehnicianul Caransebeşului, e hotărât chiar să menajeze anumiţi jucători la meciul de azi. „Ne aşteaptă un meci important, cu colega noastră de serie, cu vecinii de la Reşiţa, un meci pe care vom încerca să-l câştigăm, deşi voi da o şansă şi jucătorilor care au evoluat mai puţin până acum. Noi respectăm foarte mult oraşul Reşiţa, jucătorii şi stafful tehnic de acolo, dar ne dorim să câştigăm, cu siguranţă. Pe noi ne interesează orice meci, că jucăm cu echipa de bază, cu jucătorii care au intrat mai puţin, obiectivul e acelaşi: victoria. Aşteptăm un stadion plin, lume multă, mai ales că vin prietenii noştri de la Reşiţa”, a declarat Bălu pentru expressdebanat.ro.
Un meci special
Primarul Caransebeşului, Marcel Vela, nu a uitat nici acum declaraţiile oficialilor reşiţeni din ultimii doi ani şi are acum ocazia să puncteze. Pe teren! Va urmări meciul de la lojă, acolo unde i-a pregătit un loc şi edilului-şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu. „Va fi un meci important. Este un duel sportiv între cele două municipii ale Banatului de munte, sper să fie agreabil, să fie un meci plăcut şi cea mai bună echipă să învingă în teren. Cred că putem transmite un mesaj de unitate sportivă. Să vizionăm meciul împreună, cei doi primari şi toţi cei din staffurile tehnice de la Reşiţa şi Caransebeş, pentru a da un semnal către celelalte echipe din ţară, că sportul uneşte. Sper ca ambele echipe să joace cu fair-play, să fie un arbitraj corect şi la sfârşitul meciului să rămânem prieteni indiferent de scor. E un meci special pentru că, de-a lungul timpului, anumite situaţii, anumite momente au dus la unele declaraţii mai puţin colegiale şi amicale, au dus la unele rivalităţi între galerii, între echipe, între membrii staffurilor, dar eu cred că, acum, ajungând la acest nivel, trebuie să avem un comportament elegant şi sportiv”, ne-a declarat primarul Vela.
Mihai Stepanescu nu a confirmat încă prezenţa la meciul de la Caransebeş, dar au făcut-o aproximativ 40 de fani ai Metalului din Guardia Rosso-Nera, care au o relaţie de prietenie cu suporterii gugulani, ceea ce înseamnă că nu vor exista evenimente nedorite.
UPDATE, ora 10.40
Primarul Reşiţei nu e sigur că va ajunge la meci, dar dacă va fi pe ,,Municipalul” din Parcul Teiuş va accepta invitaţia omologului său de la Caransebeş. ,,Dacă am timp şi nu apar altele, poate ajung, deşi sufletul îmi va fi împărţit în două, între echipa noastră, a Caransebeşului, şi echipa noastră, a Reşiţei, pe care o finanţează primăria de care răspund. Sper să fie un joc frumos şi să câştige cei mai buni. Voi vedea după-masă, pentru că avem programul ăsta cu termoficarea, cu deschiderea anului şcolar, şi voi vedea dacă ajung. Ambele sunt echipele mele de suflet, numai că eu răspund de cea a Reşiţei. M-aş bucura să predomine fair-play-ul. Eu stau cu orice reşiţean, cu orice caransebeşean de-al nostru şi cu domnul Vela, cu mare plăcere. Dacă venim cu sufletul deschis e loc pentru toată lumea şi cred că nu avem motive să nu stăm unul cu celălalt”, a declarat Mihai Stepanescu pentru expressdebanat.ro.
UPDATE, ORA 16.28 – Atmosferă incendiară pe stadion
Meciul dintre FC Caransebeș și Metalul Reșița începe în doar câteva momente. Jucătorii care intră astăzi pe teren sunt:
FC Caransebeș: Coca-Manea, Muscă, Dicu, Ganea, Goșa, Ologu, Precup, Bușu, Săulescu, Himcinschi
Metalul Reșița: Zimmermann-Crețu, Popescu, Ciobanu, Anițoiu, Vaștag, Buhăiescu, Enescu, Liuba, Voinea, Neagoe
Tribuna I a Stadionului din Caransebeș este plină de fani ai gugulanilor, în timp ce la Tribuna a II-a se află un important grup de suporteri ai Metalului. Între cele două galerii există o binecunoscută relație de prietenie, acestea strigând reciproc numele echipelor pe care le reprezintă.
Prezent să susțină echipa fanion a Reșiței este edilul-șef Mihai Stepanescu, însoțit de un număr important de consilieri locali. Dintr-o clipă în alta urmează să ajungă și primarul municipiului Caransebeș, Marcel Vela.
Minutul 5 -Prima mare ocazie de gol pentru FC Caransebeș! Precup a șutat din zonă centrală, de la 16 metri, dar Zimmermann a respins în corner cu un reflex salvator de sub transversală. La faza imediat următoare, Ologu a avut și el o incursiune periculoasă în careul reșițean.
Minutul 21 – Prima ocazie mare de gol și pentru Reșița! Albert Voinea a pătruns pe partea dreaptă, a șutat periculos, dar mingea a trecut puțin alături. A fost prima ieșire mai îndrăzneață a rossonerilor din prima jumătate, caransebeșenii dominând întâlnirea până în acest minut.
Minutul 22 – La o contră în jumătatea reșițeană s-a spart mingea, fiind nevoie de înlocuirea ei cu una de rezervă.
Minutul 24 – 1-0, Albert Voinea, dintr-un șut plasat din interiorul careului
Minutul 28 – Ganea de la FC Caransebeș a avut ocazia egalării, dar a șutat din colțul careului reșițean pe lângă poarta lui Zimmermann. Primarul Marcel Vela urmărește meciul din tribună, din mijlocul gugulanilor, în timp ce primarul Reșiței se află într-una din lojele stadionului caransebeșean.
Minutul 30 – Șut frumos de la mare distanță a lui Neagoe, care trece puțin pe deasupra porții apărate de Coca!
Minutul 46 – În primul minut de prelungiri, FC Caransebeș a restabilit egalitatea. Ganea a centrat perfect dintr-un corner de pe partea dreaptă a atacului caransebeșean și Dicu a reluat cu capul în poarta lui Zimmermann. La Caransebeș este pauză acum, dar se anunță o repriză a doua spectaculoasă. Deasupra stadionului din Parcul Teiuș s-au adunat și nori, care amenință cu ploaie.
S-a dat startul reprizei secunde!
Cea de a doua repriză a început cu o ocazie spectaculoasă de gol a caransebeșenilor, însă portarul rossonerilor a reușit să oprească mingea să intre în poartă.
Minutul 78 – Ocazie mare de gol pentru Metalul! Breșneni, intrat în locul lui Neagoe accidentat, a reluat foarte aproape de bara din stânga lui Coca. A fost, practic, cea mai mare ocazie de gol a reprizei secunde.
S-a intrat în prelungiri!
După cele 90 de minute regulamentare de joc scorul a rămas 1-1. Urmează două reprize de prelungiri.
Spiritele s-au încins mai degrabă în tribună decât pe gazon, după ce în prima repriză de prelungiri nu s-a înscris niciun gol. Fanii reșițeni au intrat în conflict cu oamenii de ordine. Microbiștii au strigat trivialități la adresa gugulanilor, după care, spun ei, au fost stropiți cu apă de stewarzi.
Nici prelungirile nu au stabilit echipa care merge mai departe în bătălia din Cupa României, însă decizia a fost făcută de loviturile de departajare. Caransebeșenii au înscris 8 goluri și au ratat un șut, în timp ce rossonerii au înscris doar 7 goluri, ratând 2. Prin urmare, FC Caransebeș a descalificat Metalul Reșița.
Mihai Stepanescu n-a făcut față presiunii și a plecat înainte de aflarea deznodământului.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647405658921″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647003551249″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647003535919″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647013764618″]
Rămâi pe expressdebanat.ro pentru LIVE TEXT de la FC Caransebeş – Metalul Reşiţa, începând cu ora 16.30!
De Crăciunul sârbesc, Primăria Timișoara pregătește două concerte în Piața Victoriei. Primăria Timișoara anunță că organizează două concerte speciale în Piața Victoriei, în perioada 4 – 5 ianuarie 2025,...
Noi rețele de termoficare din Timișoara, modernizate cu bani europeni
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
Perechile la loviturile de departajare
Ganea – Voinea 2-2
Precup – Aniţoiu 3-3
Artean ratează – Roman ratează 3-3
Negoescu – Popescu 4-4
Goşa – Cacao 5-5
Manea – Vaştag 6-6
Buşu- Enescu 7-7
Săulescu – Cristian 8-8
Făiniş – Creţu ratează 9-8
FC Caransebeş merge mai departe
vela ciocu mic.de ce nu spui ca pe canicula aia nu ai asigurat o sursa de apa conform legi ? de ce nu spui ca ai trimis zecile de suporteri resiteni in tribuna prin buruieni si urzici ? de ce nu spui de o parte a suporterilor din caransebes care au injurat non stop grupul nostru? te asteptam cu drag la resita baiatule.
De ce nu scrieti adevarul despre meciul de ieri. Gugulanii tigani ce ne injura tot meciul si stewarzi trimisi sa ne provoace plus conditile de toata mizeria. 😉