Conceptul Rocker‘s Challenge a prins sute de rockeri în febra festivalurilor în poienile de pe Cheile Nerei. Pe lângă muzică bună, artiști cu renume și fete frumoase, cei care au dat naștere întregului concept au în gând mii de alte idei de promovare a zonei. Showbizul românesc se mută pe Cheile Nerei.
După ce frumusețile Banatului Montan au ajuns până și pe copertele revistei Playboy, bucatele alese pregătite după rețete bănățene străbune s-ar putea să ajungă pe meniul celor mai mari restaurante. În tandem cu Lena Rohozneanu și Aurora Marchesani, care au urcat pe copertele revistei dedicate sexului masculin în cadre pline de natură, un alt nume mare s-a pendulat prin Cheile Nerei.
Dacă sexul frumos a încântat Banatul Montan cu forme voluptoase, unul dintre bucătarii de la MasterChef a intrat în hora Rocker‘s Challenge pentru a căuta printre rețetele din străbuni ale bănățencelor. Cătălin Scărlătescu a rămas încântat de repertoriul culinar din Banatul Montan în vizitele sale repetate pe Cheile Nerei. Vedeta a căutat rețete tradiționale și le-a preparat în stilul „fine cuisine”.
„Noi vrem să continuăm, pe lângă activitățile muzicale, principalul scop al evenimentelor este promovarea zonei în sine, obiectivele turistice și activitățile de aici. Avem o relație foarte bună cu Cătălin Scărlătescu de la MasterChef”, a explicat Radu Anderca, cel care a dat viață întregului concept.
Axându-se pe o serie de idei inedite, organizatorii Rocker’s Challenge vor ca iubitorii de rock să se bucure de un sejur în care să guste din toate frumusețile Banatului Montan. „Gândim o chestie completă, vii aici, te cazezi într-un loc deosebit, vezi zone deosebite, faci activități unice și mănânci ceva inedit”, a mai menționat Radu Anderca.
Tocmai de aceea, Cătălin Scărlătescu, unul dintre bucătarii de la MasterChef, a intrat și el în planurile de promovare a Banatului Montan. Cu talentele sale în bucătărie, apreciate la nivel înalt, Scărlătescu transpune bucatele bănățene în platouri demne de restaurant. „Intenționăm să facem o inventariere a tradițiilor culinare din Banatul Montan. Vom merge prin sate și vom inventaria tot ceea ce înseamnă mâncăruri tradiționale în zonă. Avem deja feluri de mâncare făcute împreună cu Scărlătescu și vreau să aduc și la pensiunea de la Sasca, Rocker‘s Inn, mâncare specifică, dar prezentată în fine cuisine, cum vezi la MasterChef”, a mai explicat organizatorul.
A început numărătoarea inversă pentru Rocker‘s Challenge de la Gârnic
O singură zi îi mai desparte pe fani de festivalul de rock de la Gârnic. Pe Cheile Nerei locurile de cazare la casele localnicilor sunt deja epuizate, iar corturile au apărut ca ciupercile după ploaie în jurul scenei. Mâine, în prima seară de festival, vor urca pe scenă Implant Pentru Refuz, Diamonds Are Forever și Days Of Confusion.
Nici seara de sâmbătă nu se lasă mai prejos. La microfon se vor întrece Subcarpați, Partizan, Blue Nipple Boy, Loungerie II, Theory of Mind și We Singing Colors.
Foto: facebook