„Vederea din Moldova Nouă” a dat startul Zilelor Culturii în orașul de la Dunăre

Cea de-a 43-a ediție a Zilelor Culturii Moldova Nouă a debutat cu expoziție de pictură, tematica din acest an axându-se pe promovarea celor mai interesante obiective ale urbei.

Zeci de elevi din cadrul unităților de învățământ de la malul Dunării s-au adunat joi, 17 octombrie, în holul Casei de Cultură Moldova Nouă, acolo unde au putut admira lucrările realizate de colegii lor mai mici sau mai mari, exponatele realizate sub îndrumarea artistului plastic Bogdan Bobița Brăila, în cadrul cercului de pictură, urmărind reproducerea câtorva imagini extrem de interesante din comunitate.

Cu ajutorul pensulei, copiii, cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani, au reușit să pună într-o lumină absolut deosebită următoarele obiective: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă, Biserica Romano-Catolică Moldova Nouă, Portul din Moldova Veche, Casa de Cultură Moldova Nouă, parcul din fața Casei de Cultură Moldova Nouă, ruinele Minelor Florimunda și Suvarov etc.

Expoziția „Vedere din Moldova Nouă” va putea fi admirată în continuare pe holul instituției culturale pe toată durata acțiunilor dedicate evenimentului Zilele Culturii în urbea de la malul Dunării.

Nu ratați! Vineri, 18 octombrie, începând cu ora 19.00, Casa de Cultură Moldova Nouă va fi gazda unui invitat de mare valoare în lumea muzicii pop, la spectacolul Mirabelei Dauer fiind invitați să participe toți cei dornici să vibreze pe celebrele melodii ale cântăreței: „Te aştept să vii”MorărițaIoane, IoaneCe dor mi-a fost de ochii tăi sau Dormeau pe-o frunză două stele”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/