Vaporașele din Timișoara ies și ele din carantină. Circulă de luni până duminică

modificari in circulatia vaporaselor la timisoara

Societatea de Transport Public din Timișoara anunță că din 2 aprilie se reia circulația vaporașelor pe Canalul Bega. Vor putea fi folosite doar în regim de transport public, de luni până duminică. 

Astfel, vaporașele vor circula toată săptămâna, dar doar în regim de transport public, de la stația Ardealul până la Uzina de Apă și retur.

Navele care efectuează transportul pe Canalul Bega sunt dezinfectate cu ajutorul dispozitivelor bactericide cu lumină ultravioletă UV-C tip tun de 440 W, cu cloramină şi dezinfectanţi, anunță STPT.

„Pe lângă obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi a respectării distanţării fizice între călători, călătorii sunt rugaţi să se aşeze doar pe locurile marcate cu un semn vizibil de culoare verde, astfel încât să se păstreze distanța de minimum 1,5 metri. Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcaţiuni va fi de 32 de locuri.”, se arată în anunțul STPT.

Graficele de circulație pot fi găsite în stații și pe site-ul oficial al societății.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/