Spitalul „Victor Babeș” nu mai are computer tomograf! S-a stricat pentru că a fost suprasolicitat

untitled design set 970x90 px

Computerul tomograf folosit la depistarea gradului de infecție cu SARS-CoV-2 este defect! Reparațiile pot dura o săptămână, timp în care sute de pacienți așteaptă ajutor.

Folosirea excesivă a aparatului a dus la uzura prematură. Dacă în 2019 se făceau în medie 10 scanări tomografice în jumătate de an, în ultimele șase luni s-au făcut 10.000. Tubul de raze s-a consumat mai repede decât era așteptat și trebuie înlocuit. Reparația este estimată să dureze o săptămână, până când aparatul nu poate fi folosit. „Am atras atenția încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul, pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigațiilor imagistice a crescut exponențial. Doar în ultimele șase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienți infectați cu noul coronavirus. De peste 1.000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019. Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigații făcute pacienților cu alte afecțiuni pulmonare. Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esențiale ale aparatului s-a consumat si trebuie înlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcționa”, a explicat Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

Cumpărat în 2018, aparatul a cedat când era mai mare nevoie de el. Conducerea spitalului a trimis deja un memoriu autorităților locale în care era explicată situația. În acest timp, sute de oameni care aveau nevoie de investigații imagistice depind de ajutorul Spitalului Județean Timișoara și al Spitalului Municipal: Am luat legătura cu Spitalul Județean Timișoara și cu Spitalul Municipal, două unități sanitare care au CT-uri funcționale, și le-am cerut să ne ajute, să își mobilizeze echipele să realizeze aceste investigații imagistice. Sunt convins că, așa cum am sărit și noi în ajutorul lor când ne-au solicitat, o vor face și ei de data asta. Din păcate, ambulanțele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unități sanitare din oraș, iar presiunea pe serviciile de urgență va crește foarte mult”, a spus Cristian Oancea, managerul spitalului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/