Vânătorii de bani și de interese au declarat jihadul în PSD!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Flavius Nedelcea, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care ar putea să-și piardă funcția după ce a fost exclus din PSD, a declanșat un atac violent la adresa actualei conduceri a filialei județene.

Nedelcea a fost dat afară din PSD după ce a refuzat să renunțe la funcția de vicepreședinte al administrației județene și să se mulțumească doar cu calitatea de consilier județean. A contestat decizia partidului în instanță, iar până la pronunțarea sentinței definitive, își are fotoliul garantat. A tăcut o vreme, dar acum lovește dur în conducerea PSD Caraș-Severin. „Atât eu, cât și colegii mei excluși din PSD Caraș-Severin considerăm că cei care sunt îndrituiți să «ne trimită acasă» sunt cetățenii și nu o grupare constituită pe interese și forță. Niciunul dintre noi nu a recurs la actul contestării în instanță a deciziei propriului partid în sens distructiv pentru organizație, nici ca act de rebeliune față de linia partidului ori a curentelor de opinie interioare și nici pentru că am considera că veșnicia are amprentă asupra funcțiilor noastre. Cât timp vom fi animați de interese meschine, de dorința de parvenire cu orice preț, de plata unor polițe mai vechi ori mai noi și anticipat de cele din viitor, organizația nu are decât de pierdut!”, a reacționat Flavius Nedelcea.

Acesta e convins că instanța va anula deciziile forurilor de conducere din PSD Caraș-Severin în urma cărora el și alți patru colegi, consilieri județeni, au fost excluși. Totodată, le cere celor care conduc astăzi filiala social-democraților cărășeni să nu se joace cu astfel de decizii. Pot trece într-un registru mult mai grav. „Pescuitori în ape tulburi şi tânjitori după profituri şi foloase personale se tem că, investind, nu mai rămâne nimic de «ciupit» din banul public. (…) Asist la un război al impunerii puterii, (…) rămân totodată stupefiat de deşănţarea unor colegi care, prin nerealizarea unor interese personale, declară «jihadul» în partid. Atenţie, dragi colegi de partid, la aceşti indivizi, de profesie vânători de bani şi interese pentru că sunt un real pericol pentru organizaţie şi judeţ!”, mai spune vicele PSD al Consiliului Județean Caraș-Severin, atrăgând atenția că vin alegerile prezidențiale și că pe „George Enescu” se aude mai mult zornăitul săbiilor decât sunetul ideilor constructive.

1000x100 (4)

În cadrul interviului live acordat joi seară, în redacția Express de Banat, Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, a explicat la rândul său că Flavius Nedelcea s-a cerut pur și simplu afară din partid. „La centru s-a luat o decizie foarte clară. Cine nu muncește și nu dorește să se alăture echipei e mai bine să se retragă. În Consiliul Județean în momentul de față mi-aș dori o mai bună performanță. Din punctul meu de vedere, acolo nu există performanța pe care ne-o dorim. Prin urmare, ne-am dorit să le dăm cetățenilor ceea ce ne-am asumat în 2016, când am câștigat Consiliul Județean. Nu i s-a cerut excluderea sub nicio formă. Am spus că vrem performanță, decizia CEx-ului fiind retragerea sprijinului pentru funcția de vicepreședinte. Domnul Nedelcea nu s-a supus deciziilor partidului și atunci s-a ajuns la excluderea dumnealui”, a precizat șefa PSD Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/