Autorităţile municipale a semnat noi contracte de finanţare pentru eficientizarea energetică a unor unităţi de învăţământ din oraş şi construirea de locuințe pentru specialiști în sănătate și învățământ.
Primarul Lugojului, Bogdan Blidariu, a semnat, înainte de finalul anului, la București, contracte de finanțare accesate prin axa de finanțare atașată la Componenta 5, intitulată “Valul Renovării”, din cadrul PNRR. Trei dintre proiecte au ca obiectiv eficientizarea energetică a celor două corpuri de clădire a Școlii nr. 4, situate pe străzile V.V Delamarina și Ștefan cel Mare, eficientizarea energetică a Grădiniței de pe strada Făgetului și a corpului C3 (lângă sală) și a sălii de sport de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”. Al patrulea proiect prevede construirea de locuințe pentru specialiști în sănătate și învățământ, pe strada Gheorghe Doja.
„În următoarele luni vom întocmi Docmentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, din care vor rezulta sumele necesare pentru aceste patru proiecte, după care urmează proiectarea și execuția. Startul lucrărilor propriu-zise va demara în funcție de obținerea avizelor impuse de legislație. La unele dintre cele patru obiective de investiții sperăm să putem începe lucrările din acest an”, a precizat Bogdan Blidariu, primarul Lugojului.
În funcție de necesități primăria va participa cu o cotă parte de cofinanțare.