Valul Omicron, ultimul? Doctorul Cristian Oancea: „Am avea arsenalul să transformăm pandemia într-o viroză”

cristi oancea

Valul 5 al pandemiei, pentru care autoritățile se pregătesc deja în spitale, ar putea fi și ultimul, apreciază Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Tulpina Omicron se transmite mult mai repede ca cele precedente, iar astfel ar putea fi atinsă imunitatea de grup, explică medicul. 

În Timiș, DSP a anunțat oficial un singur pacient infectat cu varianta Omicron, un băiat de 18 ani care ar fi călătorit în Italia. Doctorul Cristian Oancea spune că în județ încă e dominantă varianta Delta, însă apreciază că în foarte scurt timp lucrurile se vor schimba.

CITEȘTE ȘI: Varianta Delta a SARS-CoV-2, încă dominantă în Timiș

„Credem că putem să depășim cu bine, sperăm noi, acest ultim val. Cert este că dacă magnitudinea și în România va fi ca în țările vestice, dacă nu am atins imunitatea prin grup până acum, o să o atingem după acest val. Sperăm, cu pierderi minime. Peste 40% din populația eligibilă, peste 13 ani, este vaccinată. Mai avem aproape 1.800.000 de români care au trecut oficial prin boală și probabil încă de 3, 4 ori mai mulți care au trecut neoficial, aici este un semn de întrebare: câți au trecut neoficial prin SARS-CoV-2. Ținând cont la numărul imens de infectări pe zi – Anglia, Franța, Italia, Germania – cu care se confruntă vestul Europei, dacă și la noi va fi așa ceva, vă dați seama că după acest val Omicron, mai devreme sau mai târziu ne vom ciocni cu acest SARS-CoV-2. Important este dacă vei fi sau nu vaccinat și dacă ai sau nu ai comorbidități care să fie compensate pentru că astea se traduc în formele severe. Deci, raportat la timpul de incubație care e foarte redus comparativ cu fostele tulpini, raportat la rapiditatea cu care se transmite și la vaccinarea care e deficitară la noi în țară putem să prognozăm că după acest val vom avea o imunitate de grup, asta însemnând peste 80%, cum spun specialiștii epidemiologi.”, a declarat Cristian Oancea.

Potrivit medicului, există speranța că acest val nu va fi la fel de agresiv ca precedentele pe formele severe, iar pacienții, cei mai mulți, vor dezvolta forme ușoare-moderate ale bolii.

„De asta și strategia de a avea mai multe centre de evaluare, ca să preîntâmpinăm formele severe și sperăm ca după acest val să ne confruntăm cu SARS-CoV-2 ca și cu gripa. Avem tratamente curative și medicație curativă, inclusiv medicație adiacentă, avem și vaccinurile, deci teoretic, în acest moment, am avea arsenalul terapeutic și experiența pe care au dat-o acești doi ani ca să transformăm această pandemie care ne-a sufocat această perioadă din viață într-o viroză. Dar e mai bine să previi, decât să tratezi.”, a explicat Oancea.

În ultimele 24 de ore, în Timiș au fost confirmate cu Covid-19 298 de persoane, potrivit DSP Timiș, raportat la un număr de 3.574 de teste efectuate. Sunt internate în spitale 155 de persoane, din care 19 la ATI. De miercuri până joi au fost depistate cu Covid 11 cadre medicale.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/