Parlamentarul de Caraș-Severin atrage atenția în această zi specială asupra faptul că statul român face puțin, mult prea puțin pentru copii!
Deputatul PNL de Caraș-Severin a făcut o declarație politică prilejuită de Ziua Copilului și a drepturilor copilului, dar a preferat să nu vorbească despre drame și cifre alarmante, despre statistici privind abandonul școlar, despre violența asupra copiilor, despre lipsa locurilor în creșe și grădinițe sau despre sistemul de educație și sănătate, despre orfani sau despre copiii rămași în țară după ce părinții lor au plecat la muncă în străinătate. Valeria Schelean-Șomfelean a evitat să vorbească și despre alocările bugetare foarte mici pentru copii.
A vorbit în schimb despre soluții, despre cee ace trebuie făcut pentru ca ei să aibă o viața mai bună, un viitor mai sigur, aproape de părinți și de cei dragi. „Statul are datorii mari la copiii acestei țări! Cei care conduc astăzi destinele țării trebuie să găsească soluții economice reale, viabile, de perspectivă pentru ca părinții și bunicii să ducă un trai decent, să le poată oferi copiilor o educație și o viață care să însemne un viitor mai bun. Dincolo de politicile pe care statul ar trebui să le implementeze pentru susținerea copiilor, important este și ca noi, părinții, bunicii, unchii și mătușile sau nașii să petrecem cât mai mult timp împreună cu copiii noștri”, a declarat parlamentarul PNL.