Valeria Schelean, după întâlnirea cu Frans Timmermans: „Consolidarea statului de drept și combaterea fenomenului corupției trebuie să continue“

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a întâlnit azi, la București, cu președintele Klaus Iohannis, cu șefii celor două Camere din Parlament, cu premierul Viorica Dăncilă, dar şi cu membrii Comisiei speciale pentru redactarea propunerilor legislative privind reforma în domeniul justiției, comisie din care face parte deputatul PNL de Caraş-Severin Valeria Schelean.

Parlamentarul cărăşean a sintetizat modul cum a decurs întâlnirea cu oficialul de la Bruxelles, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.

„La întâlnirea de azi a Comisiei speciale pentru redactarea propunerilor legislative privind reforma în domeniul justiției cu d-nul Franz Timmermans și delegația Comisiei Europene, s-au adus în discuție toate acele aspecte referitoare la modul în care au fost dezbătute și adoptate aceste proiecte legislative, referitoare la lipsa de transparență în ceea ce privește reglementările controversate, care au scos inclusiv magistrații în strada, la proteste. România trebuie să continue eforturile din ultimii ani, în direcția consolidării statului de drept și combaterii fenomenului corupției“, a declarat deputatul Valeria Schelean.

După întâlnirile de la Bucureşti, Frans Timmermans a discutat cu oficialii români intensificarea legăturilor, mesajul său fiind acela ca România să alerge în direcția corectă, pe ultima sută de metri pentru ridicarea Mecanismului de Coordonare și Verificare.

„În ultimii 20 de ani ați câștigat atât de multe lucruri, ați obținut multe lucruri în ultimii 11 ani de la aderarea României la UE și datorită MCV. E ca și cum ați fi alergat la un maraton și sunteți pe ultima sută de metri. Alergați în continuare, dar nu în direcția greșită. Sunteți aproape de final, nu începeți să alergați în direcția opusă. Ambiția pe care Comisia o are cu ridicarea MCV în 2019 va putea fi îndeplinită. E nevoie ca toți cei implicați să muncească împreună, și nu unii împotriva celorlalți”, a transmis prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, potrivit Mediafax.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/