„Marele finanţist Horia Irimia îi mai dă o palmă pe obraz şefului său, primarul Felix Borcean“! Cine pe cine dezinformează la Caransebeș?

Directorul economic al Primăriei Caransebeș, Horia Irimia, mulțumește consilierilor PSD pentru numele de cod „Guru”, preluat în ședință publică, în glumă, și de primarul Felix Borcean. Însă precizează că nu este el așa de influent, spunând că nu a încercat altceva decât să-l informeze corect pe primar despre bugetul de salarii. Deşi se pare că mai degrabă l-a încurcat pe Borcean!

Totul a plecat de la un comunicat de presă al PSD Caransebeș, prin care directorul economic este acuzat că îl informează eronat pe primarul Felix Borcean, cu privire la fondul de salarii din bugetul local al urbei.

În comunicatul social-democraților se face trimitere la o declarație a primarului Felix Borcean, apărută în Express de Banat. „Trezit parcă brusc la viaţă, marele finanţist Horia Irimia îi mai dă o palmă pe obraz şefului său, primarul Felix Borcean. Horia Irimia îl contrazice, după ce în 20 februarie 2018, în expressdebanat.ro Felix Borcean declara: «Am ajuns în situaţia de a plăti practic doar salarii! În prezent, bugetul pentru salarii se ridică la 80% din bugetul Caransebeşului! Cu ce rămâne mai facem ce putem!», am încheiat citatul. Păi, măi, nea Horică, în loc matale să te ocupi cu informarea corectă a şefului despre buget, în calitate de director economic foarte bine plătit, ţi-ai găsit să-l cerţi acum pe consilierul Valentin Dascălu, care oricum ştie mult mai bine decât dumneata despre ce este vorba în ecuaţie. De ce nu ai matale curajul să-i spui primarului că el bătea câmpii în declaraţia de mai sus, fiind informat greşit tocmai de directorul economic, care întâmplător eşti dumneata”, scriu pesediștii în comunicatul de presă.

Horia Irimia se compară cu Mircea Ionescu Quintus şi Neagu Djuvara!

Directorul economic Horia Irimia s-a simțit nevoit să vină cu explicații suplimentare, transmise pe e-mail redacţiei noastre. „Nu sunt eu chiar aşa «influent»… Poate după 2050… Când voi ajunge un «mare povestitor», cum au fost până de curând regretaţii Mircea Ionescu Quintus şi Neagu Djuvara…“, îşi începe Irimia pledoaria, după ce în prealabil îi trimite pe rău-voitori la DEX, la cuvântul „guru“.

„Acel procent calculat de dl. consilier Dascălu de 80% din venituri proprii pe salarii a fost calculat în 2-3 minute la o ședință de Comisie. Când am calculat și eu și am văzut sursele de finanțare pentru salarii, am văzut că eronat s-au luat în calcul și salariile medicilor, stomatologilor și asistentelor de la cabinetele școlare – care sunt plătite din subvenții de la Ministerul Sănătății – și salariile acelor angajați pentru persoane cu handicap, care sunt plătite din sume defalcate de la Bugetul de Stat în proporție de 90% (anul trecut erau 100% de la Bugetul de stat). Calculând «în liniște», nu «propagandistic», am ajuns la cifra de cca 56% buget de salarii. Oricum este foarte mult! L-am informat corect pe domnul Primar Felix Borcean!”, spune directorul economic Horia Irimia. Acesta mai adaugă că nu a vrut să atace pe nimeni și a dorit doar să prezinte situația reală.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De la 80% la 70-75%. Deci 56%!

Prezentând retrospectiv declarațiile de presă cu privire la bugetul de salarii, găsim următoarele:

20.02.2018, conferință de presă: Primarul Felix Borcean a declarat că bugetul de salarii este de 80% din bugetul local pentru anul 2018.

20.02.2018 aceeași conferință de presă, explicații pe buget, directorul economic Horia Irimia: „S-a ajuns ca pe Primărie și terțiarii noștri, Bibliotecă, Poliție Locală, SPIR și SPAS să fie undeva la 14 milioane de lei, adică între 70% și 75% fond de salarii din bugetul local pentru 2018” – declarație apărută pe larg în articolul din 26.02.2018 cu titlul Puțin peste 3% din bugetul Caransebeșului se alocă investițiilor”.

01.03.2018, Horia Irimia, explicații trimise prin e-mail: Calculând «în liniște», nu «propagandistic», am ajuns la cifra de cca 56% buget de salarii. Oricum este foarte mult!“. 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/