Deputatul PNL, membru în Comisia Juridică din Camera Deputaților, recunoaște că problema interceptărilor făcute de SRI este doar una din multele pe care le conțin Codul Penal și Codul de Procedură Penală.
Valeria Schelean a declarat că așteaptă motivarea Curții Constituționale pentru a vedea care sunt considerentele care au condus la concluzia că SRI nu ar fi trebuit să facă interceptări pe care DNA, DIICOT sau parchetele să le folosească în dosarele de urmărire penală. „Nu sunt penalist de profesie, dar DNA-ul are infrastructură proprie să poată să facă interceptări fără SRI. Din ce am înțeles de la colegii mei penaliști, în ultima vreme interceptările au fost făcute de DNA fără să fie implicat SRI-ul. Cred că sunt alte structuri care vor suferi, ca de exemplu DIICOT-ul, care nu are o infrastructură proprie care să facă față unei asemenea activități de interceptare. Sunt convinsă că se vor face, dacă e nevoie, modificări legislative. Avem foarte multe prevederi în Codul Penal care sunt neconstituționale și sunt o serie de modificări care trebuie aduse!”, a comentat Schelean.