Valentin Ghiţă despre Băsescu: “Îmi bag p…”

Dosarul fraudei de la APIA Caraş-Severin este cel mai bun exemplu că în judeţ nu se mai poate vorbi de administraţie publică, ci de adevărate organizaţii mafiote, care controlează totul, aranjează alegerile şi adună averi colosale.

 

Fostul primar al comunei Socol, Valentin Ghiţă, se temea că va ajunge după gratii înainte de a fi încătuşat de procurorii DNA ca urmare a implicării sale în fraudarea fondurilor europene de la APIA Caraş-Severin, alături de directorul Romică Anculia, omul de afaceri Tudor Jurj şi alţi edili-şefi din judeţ. Într-o discuţie interceptată de procurorii anticorupţie, purtată în biroul lui Anculia, în septembrie 2011, Ghiţă îşi manifesta îngrijorarea că va fi arestat în cazul unui control al Curţii de Conturi. “Mă leagă în minutul doi. Eu dacă anul viitor n-am luat mandatul, am belit p…! Îs ratat. Care vine după mine îmi aduce Curtea de Conturi”, i se plângea Ghiţă lui Anculia, după ce Sorin Udroiu, un personaj implicat în dosarul primarului din Fârliug, Ioan Borduz, întârzia să-i dea o anumită sumă de bani.

Întrebat de Anculia cât i-ar trebui pentru a câştiga un nou mandat, Ghiţă i-a răspuns că nu mai puţin de 20.000 de euro. “Ăia-i faci la fanfar! Înţelegi? Şi-l f… în gură şi pe Omer, şi-i f… în gură şi pe alţii!”, a fost interceptat Anculia. Ghiţă era însă la fel de îngrijorat. “Bun, că… deci în momentul… în momentul doi eu… că se pare că Băsescu nu… nu favorizează alegerile-n iarnă. (…) Deci eu în momentul doi am… am divorţat şi am plecat. Îmi bag p… în neamul lor şi-n tot! Mi-s … mi-s… mi-s mâncat Romică cu ei. Am slăbit ca un câine”, a replicat Ghiţă. Directorul APIA a încercat să-l liniştească, garantându-i că au sponsori. Ghiţă nu a mai putut candida pentru Primăria Socol. A făcut-o în schimb soţia sa, care a câştigat detaşat fotoliul de edil-şef.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/