Coco escaladează un alt munte

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Primarul Caransebeşului, Ion Marcel Vela, are numai cuvinte de laudă la adresa celui cu care va face echipă în următorii patru ani, temerarul Coco Galescu, începând de miercuri, viceprimar al oraşului de pe Timiş şi Sebeş. 


Convins de Vela să intre în politică, Coco Galescu nu s-a mulţumit doar să aibă carnet de partid, ci a acceptat să se afle pe lista de consilieri USL şi, mai mult decât atât, să candideze pentru funcţia de viceprimar. Consilierii locali din Caransebeş i-au acordat încrederea, astfel că, timp de patru ani, va trebui să facă faţă unor altfel de provocări. „Ceea ce mă aşteaptă acum este o mare responsabilitate pentru că mie îmi place ca, acolo unde sunt implicat, să mă dăruiesc total, cu toată priceperea. Aş vrea ca după patru ani, caransebeşenii să poată spune că am avut şi eu un aport în dezvoltarea oraşului. Sunt convins că, alături de această echipă minunată, pot face lucruri bune”, a spus Coco Galescu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Marcel Vela a recunoscut că nu a fost uşor să-l convingă pe Galescu să accepte o astfel de provocare. „Referitor la Coco, vreau să vă spun că am depus eforturi destul de mari ca să-l conving să intre în politică. Este un om care ştie să facă faţă provocărilor, un om care, atunci când începe o expediţie, o acţiune, o escaladare, o duce până la capat. Acum escaladează un alt munte, al administraţiei locale, şi sunt convins că va ajunge până în vârf. Îi doresc să fie priceput ca viceprimarul din 2008-2012, Ilie Iova, să fie meticulos ca viceprimarul din 2004-2008, Ilia Vintilă, înţelept ca viceprimarul din 2000-2004, Valentin Dascălu şi să fie implicat ca viceprimarul din 1996-2000, Ştefan Gheorghe”, a declarat primarul, care s-ar bucura ca noul viceprimar să aibă şi ceva şi de la vicele din perioada 1992-1996, Marcel Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/