Vai, Romi, ce ne-am face fără tine? Fără cuvintele tale de duh?

Romi dragă! Cât mi-s de norocos și de fericit că Dumnezeu mi-a dat bucuria de a cunoaște un om ca tine. Unul pe care să-l pui la rană, nu alta. Un om dintr-o bucată, cum nu cred că sunt mulți alții în administrație: tobă de carte, corect, drept, neostoit, înțelegător, altruist și împăciuitor. Sincer, atâtea aptitudini la un singur om nu am mai văzut până la tine, puiucule. Mereu lași din preaplinul bunătății tale, atunci când simți că celălalt e amărât și neajutorat. Mereu încerci să faci pace cu dușmanii (din păcate, ai și tu din ăștia că, deh, de aia trăiești pe pământ), empatia, altruismul și înțelepciunea ta au trecut de mult culmile Semenicului și Muntelui Mic. Într-un cuvânt, ești o binecuvântare pentru noi toți.

Dar cel mai mult și mai mult îmi place la tine faptul că ai rămas un șofer adevărat. Din ăia care porneau Buceaga la manivelă, care reparau orice la mașină cu o bucată de sârmă și un patent, iar iarna încălzeau motorul cu șomoiogul de cârpe înmuiat în motorină. E drept, vremurile alea au trecut de mult, dar din câte văd, amintirile te chinuiesc și te răscolesc căci, oricât ai încerca să faci pe șoferul de TIR (ăștia sunt oameni umblați, citiți și manierați), tot la Buceagă, la manivelă și la „Punguța cu doi bani” te întorci. Într-un fel nu este rău, e chiar haios când apari în public, aducându-ne aminte ce a însemnat cândva șoferia adevărată.

De pildă ieri, în conferința de presă de la Consiliul Județean, când mi l-ai prezentat pe Zache (fostul vice din Turnu Ruieni, acum șeful tău de cabinet) și, ca un șofer de manivelă ce continui să fii, i-ai făcut o intrare triumfală în scenă, mai ceva ca la gala Bute: „l-am adus pe domnul Zache să-l cunoașteți, că văd că l-ați luat la «perpulis.»” Vai, Romi dragă, chiar la perpulis l-am luat? Adică la rangă, dacă e să mă cobor la nivelul tău. Alt cuvânt nu ți-a trecut prin cap la ora aia? Mai ales că erau prezente și câteva doamne, iar microfoanele erau pornite. Nu, sigur că nu. Tu ești dintre cei cu tupeu maxim, ce-ai în gușă, și în căpușă. Ți-ai amintit de vremurile când te dădeai mare sculă pe basculă și ai procedat ca atare, arătându-ne de ce ești în stare. Mare om, mare caracter. Unora le-ar fi picat coroana dacă le-ai fi spus să le fie rușine, cum mi-ai zis mie ieri la conferința de presă pentru că am îndrăznit să scriu despre Zache al tău. Și nu mi-ai spus-o doar o dată, ci ai repetat-o de câteva ori, ca pasărea aia colorată care îi ținea de urât lui Robinson Crusoe.

Măi Romi, ți-o spun iarăși și iarăși. Poți să mă faci nesimțit cât vrei, poți să repeți la infinit și dincolo de el să-mi fie rușine, poți orice să zici. Eu pe tine nu o să mă supăr în vecii vecilor și îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi te-a scos în cale, înveselindu-mi viața cu trăsnăile tale și, odată cu asta, mi-a dat o pită albă să mănânc!

Pamflet. Tratat ca atare. 👍

• Tweet
• Pin It