Vagoane mistuite de flăcări în cea mai veche gară din România!

Alertă maximă pe peronul Gării Oravița din cauza flăcărilor uriașe care au făcut scrum cel puțin patru vagoane. N-au fost victime, reprezentanții CFR anunțând că e vorba despre o garnitură scoasă din circulație!

Un apel la 112 a anunțat în jurul orei 18:40 izbucnirea unui incendiu în gara orașului Oravița, la mai multe vagoane dezafectate. „Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița cu sprijinul a două autospeciale de stingere. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifestă violent la patru vagoane și amenință să se propage la alte trei vagoane și un depozit. În aproximativ 15 minute de la anunțare, pompierii militari au reușit să localizeze incendiul și au acționat pentru îndepărtarea celorlalte vagoane din apropierea celor cuprinse de flăcări”, au informat reprezentanții ISU „Semenic”.

Pentru eficientizarea misiunii de stingere, a fost solicitat în sprijin un al treilea echipaj din cadrul aceleiași secții de pompieri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/