Unul dintre primii medici de familie din Caraș-Severin care au fost de acord să administreze serul anti-COVID-19 în cabinetele lor dă cu subsemnatul în fața anchetatorilor pentru înșelăciune și fals informatic. În realitate, medicul și-ar fi vaccinat mai mulți pacienți la chiuvetă și ar fi încasat ilegal banii de la stat!
Trei percheziții domiciliare au avut loc ieri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au descins în cele trei locații într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune și fals informatic.
Unul dintre primii medici de familie din Caraș-Severin care au fost de acord să vaccineze pacienți împotriva SARS-CoV-2 în propriul cabinet ar fi administrat serul doar fictiv multora dintre ei, în perioada august-octombrie 2021, eliberându-le totuși certificat de vaccinare celor care i-au trecut pragul. Prin acest fapt, medicul se asigura că cei de la Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin îi decontau serviciile de la bugetul de stat. Potrivit primelor date, ar fi vorba despre Ecaterina Pavel, care activa, potrivit Direcției de Sănătate Publică a județului, la cabinetul medical Grubisici SRL, pe strada Furnalelor nr. 731.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente și înscrisuri de interes.