Desfășurare de forțe aseară în Calea Șagului din Timișoara. Polițiștii Secției 3 au executat un foc de avertisment pentru prinderea unui urmărit național pentru tâlhărie.
În jurul orei 22.30, agenții au observat un grup de tineri aflat în zona unei societăți comerciale din Timișoara. La vederea lor, tinerii au luat-o la goană. Polițiștii au pornit în urmărirea lor și au reușit să identifice o fată. În urma verificărilor, s-a constatat că fratele ei era urmărit național pentru tâlhărie calificată. Pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de un an și șase luni.
Nu după mult timp, agenții au observat un tânăr care semăna cu tâlharul și au pornit în urmărirea lui, însă fără succes.
„S-a executat un foc de avertisment în plan vertical, însă nu s-a reușit prinderea acestuia. În continuare polițiștii desfășoară activități pentru depistarea persoanei în cauză”, declară reprezentații IPJ Timiș.
Băiatul, în vârstă de 20 de ani, ar fi comis fapta în 2016, iar în 13 ianuarie 2017 s-a dat sentința penală de introducere în Centrul Educativ Buziaș.