UVVG liant între plante și știința modernă

uvvg

Lector dr. Oana Matei a susținut recent în incinta Campusului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, o prelegere care a urmărit să prezinte aspecte legate de apariția științei moderne.

Sub titlul “The Artificial Life of Plants in the History and Philosophy of the European Thought,” cadrul didactic al UVVG a abordat câteva exemple de experimente cu plante și a reliefat cum, din punct de vedere metodologic, acestea au contribuit la apariția științei moderne.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului: “Seria de conferințe: Comunicare interculturală, cale înspre toleranță, acceptare și securitate”, organizat de către Facultatea de Științe Socio- Umane și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad și a Asociației pentru Cultură, Educație și Tineret “Vasile Goldiș” Arad

“Organizarea acestui tip de evenimente constituie o constantă a preocupărilor noastre, și iată că, beneficiind de generosul suport al CMCA și al conducerii Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, putem oferi, și în acest an, studenților, cadrelor didactice și publicului larg interesat de comunicarea și împărtășirea științei, ocazia unor întâlniri cu personalități din diferite domenii ale științelor sociale și umaniste.

Echipa de proiect, formată din cadre didactice ale facultății noastre, încearcă să identifice subiecte de real interes și de actualitate, încercând să construiască, prin demersuri de acest tip, o platformă de dialog științific, dând ocazia, celor care participă la aceste evenimente, să se implice într-un efervescent schimb de idei și să se sincronizeze cu cele mai noi tendințe și direcții de cercetare în domeniile abordate”, a declarat conf. univ. dr. Speranta Milancovici, director proiect.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/