UVT propune surprize pentru anul 2020. Va introduce primul curs post-universitar cu specializare în domeniul blockchain!

Ca urmare a găzduirii primului workshop de blockchain din vestul țării, observațiile specialiștilor și publicului prezent la eveniment au condus la concluzia utilității unui modul de pregătire post-universitară în domeniul tehnologiilor blockchain, pe care Universitatea de Vest din Timișoara se preocupă deja să îl implementeze.

Blockchain – tehnologia care utilizează criptarea, generând un avans considerabil al Industriei 4.0, are potențialul de a se consacra în mai multe sectoare de business din România (industrie, energie, mediu, e-governance, security, supply chain etc.), dar și să atragă interesul tinerelor generații, încă de pe băncile facultăților.

Universitatea de Vest din Timișoara urmărește să fie în vârful marilor schimbări în societatea românească, deschizând noi orizonturi spre tehnologia de ultimă generație, așa cum este și în cazul blockchain, susținând implementarea de ateliere și module care să promoveze modele de bună practică.

Workshop-ul a reunit specialiști, antreprenori și cadre din mediul academic, care au pus în discuție tehnologiile inovatoare într-o societate descentralizată, securitatea cibernetică și aplicațiile blockchain în educație.

Universitatea de Vest susține acest demers de cercetare și practică la Timișoara, devenind un hub inovativ, al cărui potențial industrial este exploatat din ce în ce mai mult de către giganții domeniilor IT și business.

Workshop-ul „BLOCKCHAIN: APLICABILITATE ȘI INOVAȚIE ÎN MEDIUL BUSINESS” a reunit peste 100 de participanți la UVT. Interesul pentru tehnologia blockchain este astfel confirmat prin aderarea specialiștilor la demersul întreprins de UVT.

Adoptarea tehnologiei blockchain ca reper în curricula educațională a Universității de Vest din Timișoara va fi inițiată în cursul anului 2020, când UVT va introduce primul curs post-universitar cu specializare în domeniul blockchain.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/