UVT dezvoltă noi programe de studii în domeniul tineretului

universitatea de vest din timisoara

Primul program de pregătire pentru cei care vor să urmeze o carieră în sectorul tineretului va demara anul viitor la UVT. 

Anunțul cu privire la noile programe de studii – licență și master – de la Universitatea de Vest din Timișoara vine chiar de Ziua Națională a Tineretului. Pentru dezvoltarea lor, UVT va colabora cu experții sectorului de tineret din România: fundațiile națională și județeană pentru tineret, respectiv Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). În sprijin va veni și Agenția Europeană de Informare și Consiliere pentru Tineret (ERYICA).

Acest tip de studii și-au demonstrat utilitatea în ce privește îmbunătățirea inițiativelor pentru tineret în țări precum Estonia, Malta sau Marea Britanie.

„Dezvoltarea unor astfel de programe de studii oferă un cadru complex de formare, bazat pe standarde și indicatori clari de calitate, pentru studenții care doresc să lucreze cu tinerii, contribuind astfel la dezvoltarea ecosistemului de tineret din România. Totodată, demersul creează oportunitatea de a valorifica potențialul unor lucrători de tineret specializați, încât aceștia să fie implicați chiar și în structurile de sprijin din cadrul instituțiilor de învățământ superior”, a declarat Oana Țînțar, președinta ANOSR.

Pentru documentare, cei care inițiază cursurile la UVT au planificate vizite de studiu la alte universități europene care organizează programe de studii similare. După ce va fi definitivat conținutul programelor de studii, acestea vor fi supuse aprobării și acreditării.

„Înțelegem foarte bine importanța desfășurării de activități de calitate pentru tineret, la standarde corespunzătoare, care să sprijine și să protejeze tinerii. Pentru acest lucru avem nevoie de lucrători și consilieri de tineret bine pregătiți și chiar de ocupații noi dezvoltate. UVT își asumă, prin acest parteneriat cu cele mai importante organizații din sectorul de tineret din România, un angajament prin care să aducă în fața celor interesați programe educaționale cu relevanță pentru viitor și care să ne alinieze la practicile europene în domeniu”, a spus Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

UVT a lansat în anul 2017 primul program de studii din țară în domeniul tineretului. E vorba despre „Managementul resurselor educaționale pentru tineret”, în colaborare cu FITT și Ministerul Tineretului și Sportului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/