USR vrea, cei care au puterea se opun! „Pot rămâne bani în buzunarul românilor cu venituri scăzute doar prin voință politică”

radu mihail usr 1

După anul politic 2022, USR se prezintă cu un bilanț pozitiv. Zeci de proiecte legislative au devenit legi, în timp ce alte propuneri în folosul cetățenilor sunt ignorate de cei aflați la putere, a explicat la Reșița liderul senatorilor USR, Radu Mihail.

De când se află în opoziție, USR luptă în Parlament pentru a atrage atenția cu privire la ordonanțele de urgență ale Guvernului, mai ales la cele referitoare la energie. „Am încercat să corectăm aberațiile, să le arătăm unde au greșit, să le arătăm că sistemele pe care le propun sunt ineficiente. Nu ne-au ascultat, au cheltuit zeci de miliarde de lei pe compensare și plafonare inutil, au refuzat să aplice măsurile simple pe care le-am propus de mai bine de un an jumate, cum ar fi reducerea TVA-ului la energie.”, explică Radu Mihail, liderul USR în Senat.

Pe de altă parte, USR are 30 de proiecte legislative care au trecut în 2022. Cele mai importante, spune Mihail, ar fi cele din domeniul energiei. S-a reușit negocierea și impunerea ca tot ce înseamnă conducerea ANRE să fie audiată în Parlament, înainte de a fi numită. S-a reușit reducerea TVA-ului de la 19% la 5% pentru tot ceea ce înseamnă echipamente care permit cetățenilor să producă energie electrică, cum ar fi panourile solare, sau să folosească echipamente eficiente, cum ar fi pompele de căldură. „Aceasta este direcția în care acționăm ca partid, lucruri simple, clare și care să lase banul în buzunarul cetățeanului, nu să îl împovăreze pe aceste cu taxe în continuare.”, mai spune Radu Mihail, care susține că USR este complet opus ca politică propusă față de guvernul actual. „Noi am insistat că taxele sunt prea mari, taxele pe muncă sunt prea mari. Propunerea noastră de taxă zero pe salariul minim rămâne valabilă, o avem foarte clară, este clar definită. Se poate face. Pot rămâne bani în buzunarul românilor cu venituri scăzute doar prin voință politică. Ce vedem în partea cealaltă? Creșteri de taxe. Cresc taxele pentru PFA-uri, scade plafonul de la care IMM-urile plătesc impozitul în modul în care l-au plătit până acum. Sunt măsuri împotriva întreprinzătorilor, a celor care aduc valoare adăugată și locuri de muncă.”, mai spune senatorul.

Radu Mihail a enumerat și eșecurile de la finalul trecut care stau sub semnul actualei guvernări, cum ar fi intrarea în Schengen. Ar mai fi deficitul de realizări la capitolul „jaloane PNRR”. Potrivit unei recente analize independente, au fost îndeplinite aproximativ 40% din jaloane.

„Rolul nostru este să urmărim cu atenție anul acesta tot ce înseamnă obligație pe care ne-am asumat-o prin PNRR, să urmărim legislația care intră în Parlament, care este necesară pentru a ne îndeplini obligațiile pentru PNRR, pentru că vrem ca toți banii pe care i-am negociat să ajungă în visteria României, să ajungă să fie utilizați pentru lucruri benefice pentru români.”, a mai explicat Radu Mihail într-o vizită recentă la Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/