USR-iștii vor să demareze, în viitorul Legislativ, discuții despre modificarea legilor privind alegerile, după ce în Timiș au ajuns să aibă un număr egal de parlamentari cu PSD, chiar dacă USR a câștigat alegerile, iar social-democrații sunt abia pe locul trei.
Situația, catalogată ca fiind „aberantă” de către cei de la USR PLUS, a fost generată de sistemul de redistribuire al voturilor. Astfel, PNL – care a ieșit pe locul doi în Timiș – are mai mulți parlamentari decât USR PLUS, câștigătorul alegerilor. Mai mult, PSD – clasat pe locul al treilea în urma scrutinului din 6 decembrie – are un număr egal de parlamentari cu USR PLUS.
În Timiș, PNL va avea, în legislatura 2020-2024, 4 mandate de senator și unul de senator, USR PLUS – 3 mandate de deputat și unul de senator, iar PSD – două mandate de deputat și două de senator. AUR trimite în Parlament un deputat.
„Cel puțin acum, sper că toată lumea e conștientă de necesitatea venirii cu un nou cod electoral care să nu mai permită astfel de aberații ca cea de care avem parte la Timiș, unde un partid care are două treimi din scorul nostru va duce doi senatori și noi unul singur. Vă dau exemplu PSD. Ca să ai un mandat de senator în Timiș ar trebui să ai 25%. Ei nu aveau acest 25%. Aveau 19%. Firesc, la redistribuire, ținând cont de numărul partidelor care au intrat în Parlament, de scorurile pe care le-au făcut, ar fi trebuit să aibă un mandat de senator prin redistribuire. Ei vor avea două mandate. E absurd. Asta doar pentru că PSD a câștigat la nivel național și algoritmul ia și asta în calcul. Ar trebui limitat. E aberant sistemul de acum și trebuie făcut ceva să îl modificăm. Cum se va face asta, nu sunt nici eu matematician, dar sunt convins că împreună cu toți specialiștii, vom reuși să găsim o soluție.”, a declarat Nicu Fălcoi, senator USR în mandatul 2016-2020, viitor deputat USR PLUS de Timiș.
Pe de altă parte, viitorul deputat Daniel Toda a vorbit despre necesitatea unor reglementări care pe viitor să nu mai permită situații precum cea din 5 decembrie, când aproape 15.000 de plicuri cu voturi prin corespondență s-au pierdut pe drum.
„Va trebui să rezolvăm această problemă. Sunt țări, cum e Estonia, care au implementat un vot electronic prin acea tehnologie blockchain pentru a nu fi fraudat. Cred că sunt niște lucruri pe care putem să le propunem și să lucrăm pentru a-i ajuta nu doar pe românii din afara țării. Sunt mulți oameni în țară care lucrează în alt oraș, în alt județe decât cel în care au domiciliu și trebuie și ei să se exprime.”, a declarat Toda.
Alte modificări în legislația electorală
USR PLUS militează și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, potrivit rezultatului referendumului din 2009. La acel moment, peste 70% dintre românii care s-au prezentat la vot s-au exprimat în favoarea trecerii la un parlamentar unicameral. Fiind un referendum consultativ, efectele sale trebuie puse în practică chiar de parlamentari, lucru care până acum nu s-a întâmplat, deși ideea este susținută, prin vorbe, de mai toate formațiunile politice.
În privința localelor, USR PLUS vrea revenirea la alegerea primarilor în două tururi. „Obligatoriu. Noi am avut chiar două proiecte de lege pe tema aceasta, în legislatura anterioară. Ele au fost respinse. Sperăm ca în această legislatură, creând o majoritate care să susțină această lege, pentru că, să ne înțelegem: UDMR-ul, chiar dacă vom crea o majoritate pentru guvernare, nu susține în niciun caz revenirea la două tururi. Ei consideră că aceasta este modalitatea de alegere a primarilor cea mai bună. E pentru ei. Își cunosc interesele și ei consideră că ar pierde cel puțin 30% din primarii actuali pe care îi au. Ei nu vor susține revenirea la două tururi, dar noi sperăm să găsim totuși o majoritate care să dorească acest lucru.”, a explicat Nicu Fălcoi.
Nu în ultimul rând, în opinia lui Fălcoi, un nou cod electoral ar putea cuprinde și o prevedere potrivit căreia legislația electorală să nu fie modificată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegeri, într-un sens restrictiv. O recomandare în acest sens a fost făcută în trecut și de Comisia de la Veneția.