După congresul din weekendul trecut al celor de la USR PLUS, când a fost ales noul Birou Național al partidului, s-a vehiculat că, din denumirea oficială, a fost eliminată sintagma „PLUS”, iar vocile rele spuneau că este un semn că se anunță vremuri tulburi și în formațiunea condusă de Dacian Cioloș. Nimic mai fals!
În cadrul congresului de la finalul săptămânii trecute, Dacian Cioloș a preluat oficial atribuțiile de președinte al USR PLUS, fiind totodată stabiliți cei 24 de membri care vor forma noul Birou Național al partidului. Cei 1.200 de delegați au votat tot atunci pentru menținerea siglei și a denumirii de USR a partidului fuzionat. A fost momentul care a dat naștere unor speculații, potrivit cărora PLUS nu ar mai avea loc în denumirea formațiunii. În realitate, PLUS nu mai apare în actele oficiale din momentul fuziunii prin absorbție, adică din primăvară. Așadar, nici vorbă despre un atac la adresa lui Dacian Cioloș, noul președinte executiv.
„În urma fuziunii prin absorbție din aprilie între USR și PLUS, denumirea din acte a partidului a fost «USR – Uniunea Salvați România». Deci în realitate, decizia congresului nu schimbă denumirea partidului, ci păstrează actuala denumire din actele oficiale. În comunicare vom folosi ce nume și ce simbol vrem noi, așa cum am făcut până acum. Intern vrem să ștergem liniile de demarcație dintre USR și PLUS cât mai repede. Forța noastră nu stă în numele sau în sigla partidului, stă în oamenii și proiectele pe care le susținem. USR PLUS este, după acest weekend, o organizație mai unită, mai puternică. Mai avem mult de muncă până la schimbarea profundă pe care ne-o dorim cu toții în România. Continuăm cu forțe întărite să construim o Românie fără hoție, modernă și reformată.”, a explicat pentru Express de Banat Daniel Toma, fostul copreședinte al USR PLUS Caraș-Severin.