„Germania este primul și de departe cel mai mare partener comercial al României!”

ambasador germania adraiana stanescu
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

România oferă un mediu de afaceri propice dezvoltării firmelor cu capital german – a fost principala concluzie la întâlnirea lunară, desfășurată ieri la București, de membrii Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK România), reprezentate în peste 92 de țări din întreaga lume, în cadrul a peste 140 de amplasamente. AHK-urile sunt instituții care promovează comerțul exterior german și sunt legate din punct de vedere organizatoric cu Camerele de Comerț și Industrie din Germania (IHK-uri).

Prezentă la întâlnirea factorilor responsabili din acest domeniu, ambasadorul României în Republica Federală, Adriana Stănescu, a menționat că „mediul de afaceri este stimulativ şi prietenos, printr-o legislație simplificată, fiscalitate diminuată și birocrație restrânsă, dar şi resurse umane calificate. Parteneriatele de colaborare contribuie la dezvoltarea relațiilor, dar și a acțiunilor concrete, prin deschidere și dialog, la creșterea încrederii firmelor în România şi la crearea unui mediu de afaceri prietenos.”

În cadrul întâlnirii la care a participat și Ovidiu Ganț, deputat al minorității germane în Parlamentul României, a mai fost punctat faptul că „Germania este primul și de departe cel mai mare partener comercial al României, reprezentând peste o cincime din totalul comerțului exterior al României. Schimburile economice bilaterale au continuat să se recupereze vizibil, după o relativă stagnare în 2020, ajungând la finele lunii iulie la circa 19 miliarde euro, respectiv peste nivelul din anul 2019, ceea ce ne încurajează deplin motivat să credem că în acest an vom depăși pragul de 33 de miliarde euro. Activitatea investițională a firmelor germane este de asemenea consistentă și în creștere, aproximativ cinci miliarde euro capital investit, respectiv peste 10 miliarde investiții efective. Și vorbesc aici de statisticile românești.”

În România sunt peste 23.000 de firme cu capital german, care au generat aproximativ 300.000 de locuri de muncă.

ahk camera de comert romano germana

promovare banner maxagro Muzeul TM

Ambasadorul Republicii Federale Germane, Adriana Stănescu, a vorbit şi despre viitorul relațiilor româno-germane: „reluarea lucrărilor Consiliului de Cooperare Economică Româno-German la București, în anul 2022 – o temă de care mă ocup direct și din perspectiva Ambasadei la Berlin – va fi o bună ocazie pentru a da un nou impuls relațiilor economice bilaterale. Ultima sesiune de lucru în acest cadru al Consiliului de Cooperare Economică a avut loc în decembrie 2015, la Berlin, ceea ce ne face să credem că a trecut cam mult timp de atunci şi există şi un risc de a genera o impresie că această formă de interacțiune nu este dorită sau că nu prezintă utilitate, un lucru cu care nu suntem de acord. Dorim să folosim oportunitatea Consiliului de Cooperare Economică pentru identificarea de noi proiecte eficiente, orientate spre viitor, să dăm împreună răspunsuri provocărilor dezvoltării durabile care să contribuie la bunăstarea şi securitatea socială din România și la eficiența agenților economici, implicit a firmelor germane”.

Tot în acest cadru s-a făcut referire şi la PNRR, subliniindu-se că este necesar ca banii din acest program să fie folosiți şi, de asemenea, reprezintă o oportunitate în egală măsură, atât pentru România, dar şi pentru firmele germane, iar digitalizarea ar putea fi folosită reciproc avantajos.

În România AHK se implică activ în implementarea sistemului dual de învățământ după model german, a înființat platforma GreenTech Econet România, cât şi o Curte Permanentă de Arbitraj.

Mai multe informații privind serviciile, membrii, evenimentele și inițiativele AKH găsiți aici.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/