Intenția primarului Dumitru Ursu, reales a treia oară consecutiv să conducă destinele locuitorilor din orașul de pe Valea Carașului, aceea de a spune „adio” Partidului Social Democrat pentru a face pasul spre PNL pare că nu a fost o surpriză pentru politicienii din Caraș-Severin, în special pentru o parte din PSD-iști, exemplul său urmând să fie respectat ad litteram și de alți edili-șefi social-democrați din județ, principalul motiv al viitoarelor mișcări politice nefiind altul decât binele cetățenilor.
„Decizia primarului Dumitru Ursu de a pleca în tabăra liberală probabil a fost o decizie personală, dată fiind relația defectuoasă cu conducerea județeană PSD. Cred totuși că primarul Oraviței s-a gândit la binele cetățenilor pe care îi conduce atunci când a luat în calcul această variantă.”, a explicat primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, omul care a petrecut un sfert de secol în calitate de membru PSD.
Fără să ofere un răspuns concret în ceea ce-l privește vizavi de trecerea în sânul familiei liberale, șeful administrației publice locale din Clisura Dunării a dat de înțeles că primarul Oraviței nu este singurul care va îmbrățișa o schimbare politică, răsturnările de situație și elementele surpriză din PSD Caraș-Severin determinând și alți edili să facă pasul în barca puterii:
„Tot ce pot să vă spun este că mai mulți primari vor accepta să facă pasul spre PNL, aceștia fiind nemulțumiți de schimbările care au avut loc în cadrul organizației social-democrate de la nivel județean. Pe de o parte, există nemulțumirea față de conducerea partidului, iar pe de alta parte, revenirea «acasă» a domnului Mocioacă nu este văzută de către toți cu ochi buni”.