Senatorul Ionuț Chisăliță elimină orice speculație legată de demisia primarului de Oravița, Dumitru Ursu, din funcția de președinte executiv al PSD Caraș-Severin.
Parlamentarul susține că la nivelul filialei cărășene a social-democraților nu există nicio problemă în ceea ce-l privește pe Ursu. Pur și simplu, acesta n-a reușit să se împartă eficient între Primăria Oravița și partid și, atunci, a ales să depună toate eforturile pentru finalizarea proiectelor pe care le are în orașul pe care îl administrează de două mandate.
„Vom avea un Comitet Executiv, probabil, săptămâna aceasta, în care vom decide cine va fi președintele executiv, președintele executiv fiind, de fapt, apanajul președintelui. Doamna Luminița Jivan va propune președintele executiv pentru că el este cel care înlocuiește președintele în momentul în care el lipsește. Avem nevoie de un președinte executiv care să facă legătura între președinte și președinții de organizații din județ pentru că urmează o campanie electorală extrem de dificilă în care avem nevoie de foarte multă muncă și de foarte mulți oameni care să stea la partid. Pur și simplu, domnul Ursu și-a dat demisia pentru că nu a putut face față și muncii de partid, și activității din administrație. El are foarte multe proiecte pe care trebuie să le implementeze și a preferat să facă un pas în spate în condițiile în care vine o campanie extrem de dificilă pentru a face locul poate unei persoane care reușește să fie mai mult la partid”, a explicat senatorul Chisăliță.
Dumitru Ursu, primarul Oraviței, își motivează demisia invocând anumite probleme personale. „Nu neapărat timpul ar fi fost o problemă, cu siguranță aș fi făcut față cu brio atât la Primărie, cât și la partid, chiar dacă funcția de președinte executiv presupune o activitate intensă. Au apărut niște chestiuni personale, de asta am ales să renunț la funcția deținută în PSD Caraș-Severin”, a explicat Ursu pentru expressdebanat.ro.