Politicieni de mare calibru, oameni grei în Ministerul de Interne, milionari de carton, șmenari și bișnițari de ultima speță, foști procurori, avocați, executori și evaluatori, funcționari ai statului! Cu toții sunt pe punctul de a scăpa de rigorile legii după ce România a schimbat legislativ modul de funcționare al justiției!
Ofițerii de poliție de la Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin și procurorii DIICOT Caraș-Severin care n-au ținut cont de influențele manifestate la cel mai înalt nivel în statul român și au pornit pe urmele autorilor jafului din renumita stațiune de pe Valea Cernei s-ar putea dovedi că au lucrat inutil ani de zile la un dosar cu zeci de inculpați, cu prejudiciu uriaș și cu consecințe deosebit de grave pentru Băile Herculane care se resimt și astăzi și se vor vedea încă multă vreme de acum încolo. Și asta pentru că avocații inculpaților au reușit să profite de noile prevederi legale și să subțieze considerabil materialul probator administrat în cauză de procurorul anti-mafia.
În Camera Preliminară a Curții de Apel Timișoara a fost constată mai întâi nulitatea declaraţiei inculpatului Marius Cristian Ghiţă, dată în 16 mai 2022, consemnată după emiterea actului de sesizare al instanţei, cu consecinţa înlăturării acesteia din probatoriul cauzei şi excluderea ei fizică din dosarul cauzei. „Ca o consecinţă a nulităţii, Curtea desfiinţează: -Încheierea penală nr.2/06.01.2016 pronunţată în dosarul 16/115/2016 a Tribunalul Caraş Severin de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică; – Încheierea penala nr.12/05.02.2016 pronunţată în dosar 777/115/2016 a Tribunalului Caras Severin privind autorizare supraveghere tehnică, partea privind prelungirea supravegherii tehnice; cu consecinţa înlăturării din probatoriul cauzei şi excluderea fizică din dosarul cauzei.”, se precizează în încheierea instanței.
În plus, prin aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi 22/2018, Curtea de Apel Timișoara a constatat „nulitatea tuturor supravegherilor tehnice, existente în cauză (administrate în cauză sau preluate din alte dosare), obţinute cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii”. Ca atare, a dispus excluderea lor fizică din dosarul cauzei! „Excluderea se va întinde şi asupra menţiunilor din rechizitoriu, precum şi din actele procedurale existente la dosarul cauzei, care nu redau strict numai interceptările. În vederea efectuării operaţiunii de excludere, parchetul va reface actul de sesizare al instanţei fără a face referiri la interceptări ca probe sau mijloace de probă şi, totodată, va lăsa la dosarul cauzei actele procedurale care nu se referă strict numai la redarea interceptărilor în extras, eliminând din acestea referirile la interceptări ca probe sau mijloace de probă.”, se precizează în aceeași încheiere.
Rechizitoriul trebuie astfel refăcut sub aspect material de către DIICOT Caraș-Severin, va înlătura fizic probele excluse din dosarul de urmărire penală şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei!
CITEȘTE ȘI:
Cazinoul din Herculane, șmenuit în biroul fostului procuror timișorean Gheorghe Brad!
Șantaj la patronii resorturilor de lux din Herculane! S-a vrut stăpân pe stațiune!