Un tânăr de 27 de ani din Oraviţa este acuzat de contrabandă calificată şi evaziune fiscală după ce a fost prins de frontieriştii de la Socol cu maşina ticsită cu ţigări. Contrabandistul nu s-a lăsat prea uşor, astfel că oamenii legii au fost nevoiţi să-l urmărească mai bine de şase kilometri până să-l prindă.
Totul s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, la punctul de trecere a frontierei Socol. În cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră au reuşit prinderea unui tânăr care intenţiona să introducă în ţară tutun de contrabandă. După o urmărire de şase kilometri, pe drumul care leagă Zlatiţa de Naidăş, frontieriştii au reuşit să oprească maşina la volanul căreia se afla orăviţeanul. „La controlul maşinii, echipajul poliţiei de frontieră a descoperit patru colete ambalate în saci de rafie în care se aflau 1.600 pachete de ţigări de provenienţă sârbească, în valoarea de 3.300 lei”, a declarat Alina Tănăsescu, purtător de cuvânt al STPF Caraş-Severin.
Bărbatul a declarat că ţigările erau cumpărate pentru a fi comercializate pe piaţa neagră a tutunului din România. Oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi evaziune fiscală.