Urgențele Reșiței, moderne dar cu deficit de personal

unitatea de primiri urgente din resita

Deși diferența față de vechiul spațiu este foarte mare, medicii și asistenții sunt suprasolicitați.

Concret, personalul spitalului reșițean se dovedește insuficient atât la Unitatea de Primiri Urgențe cât și la Terapie Intensivă. Normativa europeană spune că un medic și un asistent ar trebui să se ocupe de doi pacienți însă, în cadrul celor două secții, un medic și un asistent se ocupă de șase pacienți. Susține asta Iulian Bura, medic la Terapie Intensivă în cadrul spitalului reșițean.

În opinia sa, pentru ca deficitul de personal să scadă, este necesară o analiză atentă a secțiilor, schimbarea organigramei și adaptarea numărului de paturi în funcție de activitatea secțiilor. Iulian Bura admite că un asemenea demers nu e ușor de realizat dar nici imposibil. Îl vede însă ca necesar pentru ameliorarea problemei legată de personal, capitol la care „suferă” urgențele Reșiței.

Asta după ce proiectul de extindere și modernizare a unității s-a dovedit unul de succes, marcând o mare diferență în bine față de vechiul spațiu. „Nu exista o sală de așteptare, nici spații pentru diverse cabinete medicale unde să poți face o investigație sau un spațiu pentru urgențe de grad zero. Noul spațiu a reușit să răspundă acestor necesități. Acum este aparatură și sunt în jur de 15 paturi individuale și cinci paturi pentru urgențe de grad zero”, a spus medicul Bura. Mai rămâne să-și găsească rezolvare și problemele legate de personal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/