Urbaniștii și arhitecții din Paris reinventează Mociurul!

Nelu Popa a adus specialiști din capitala Franței pentru a redesena una dintre zonele rău famate ale Reșiței!

Fostul CET a fost pus la pământ, iar zona arată foarte bine. Înainte de asta s-a curățat și paragina din curtea fostului Prescom. Acolo se va interveni din nou, pe malul Bârzavei, pentru a se putea continua promenada și pe malul drept al râului. Dar planurile sunt mult mai mari de atât și nu mai sunt un secret pentru nimeni. Popa a dezvăluit încă dinainte de a fi primar că vor apărea în zonă un aquapark și un mall și dă în continuare garanții că se vor face. „Suntem într-o etapă în care îi lăsăm pe cei care știu și care au mai făcut să-și dea cu părerea. N-am fost niciodată omul care să impună, întotdeauna mi-a plăcut să mă consult, chiar dacă, de multe ori, în anumite situații, e bine ca unele lucruri să le faci fără să le mai discuți cu cineva. Vă dau exemplul garajelor, majoritatea îmi spune să nu le demolăm, deși e clar că nu avem altă variantă”, a explicat primarul Reșiței.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Când spunea că îi lasă pe alții să vină cu soluții istețe se referea la specialiștii aduși pentru a reinventa platforma industrială Mociur Turnate. „E o zonă extrem de vastă și de importantă a orașului în viitorul apropiat. 95 la sută dintre reșițeni conștientizează această zonă ca fiind cele două blocuri prăpădite, dar acolo a fost o fabrică enormă, la care populația nu avea acces. Din cauza asta, reșițenii nu o cunosc, dar zona aia are 60 de hectare, jumătate din Govândari. Au fost aici doi urbaniști, arhitecți, din Paris, dintr-o firmă care e top trei în Franța. Sunt peste 150 de oameni care fac planuri de management în Franța, în China, peste tot în lume. Eu am fost ușor surprins pentru că au stat trei zile și am luat-o de la 1771, de când s-au pus primele furnale, și am venit cu ei până astăzi. După ce le-am arătat orașul, le-am arătat Semenicul, Gărâna, Brebu Nou, Văliugul, Anina, Bocșa, Lupacul, toate împrejurimile Reșiței, pentru că ei acum lucrează la un masterplan pentru cele 60 de hectare. Când masterplanul va fi gata el se va transforma într-un PUZ ce va intra în dezbatere publică. Mă gândesc foarte atent la ce se întâmplă cu orașul ăsta”, a mai spus primarul Popa.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/