Unul din cinci pacienți vindecați în România a fost tratat în Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara – este concluzia trasă de monitorizările efectuate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, iar meritul este al colectivului medical, în frunte cu doctorul Virgil Musta.
152 de pacienți diagnosticați cu coronavirus au fost tratați de medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Este unitatea sanitară care s-a aflat mult timp pe primele locuri în statisticile naționale cu privire la situația persoanelor în cazul cărora două teste consecutive au avut rezultat negativ. În total, la nivel național, vorbim despre 758 de pacienți vindecați.
„Unul dintre indicatorii net pozitivi ai acestei perioade este creșterea numărului pacienților vindecați și externați de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie «Dr. Victor Babeş» Timişoara, unde, după ce au trecut printr-o dublă testare cu rezultat negativ, au fost externate până acum 152 de persoane, un rezultat ce poate fi considerat meritoriu. Practic, unul din cinci pacienți vindecați la nivel național a finalizat un tratament realizat în cadrul spitalului timișorean «Dr. Victor Babeş», pentru vindecarea infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2”, au transmis reprezentanții DSP Timiș.
DSP mai informează că a continuat înregistrarea persoanelor izolate la domiciliu, precum și monitorizarea celor carantinate. Ultimele date arată că, în județ, 472 de persoane se află în izolare la domiciliu, iar 527 sunt în carantină. Totodată au fost încheiate parteneriate pentru creșterea numărului de medici la punctele de trecere a frontierei.
„Asigurarea continuității prezenței personalului medical în punctele de frontieră este esențială în aceste zile de maximă urgență, începând cu punctele de trecere frontieră terestră. Pentru acoperirea necesarului de personal în aceste puncte vitale, DSP Timiș a stabilit parteneriate eficiente cu Spitalul Clinic Militar de Urgență «Dr. Victor Popescu» Timișoara, cu Policlinica Sportivă și cu Policlinica Studențească, pentru coordonare în suplimentarea numărului de cadre medicale, de mare importanță în garantarea permanenței activităților în aceste puncte de frontieră. Totodată, în sprijinul activității Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș, a venit și personalul medical – medici și asistenți din cadrul Cabinetelor Medicale Școlare din Timișoara”, a mai transmis DSP.
De asemenea, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, inspectorii din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică verifică respectarea măsurilor de prevenție din unitățile comerciale. „Urmează ca în următoarea săptămână inspectorii DSP Timiș să verifice zilnic aplicarea acestor măsuri, cu accent asupra metodelor și regulilor de păstrare a siguranței medicale în spațiile comerciale”, mai informează reprezentanții instituției.