UNPR ia tineri de pe stradă pentru a-i face consilieri locali!

explo 1000x200

Un anunţ postat pe pagina de socializare a UNPR Reşiţa precizează că partidul s-a săturat de politicieni, nu puţini prin rândurile sale, şi că s-a decis să le ofere cetăţenilor Reşiţei două locuri. Ar fi de preferat tineri simpli şi neînregimentaţi politic, dar care doresc să lucreze pentru dezvoltarea oraşului.

„UNPR Reșița caută doi tineri cu inițiativă pentru a-i face membri CLR! Pentru că UNPR Reșița a propus un program de patru ani care dorește reimplicarea reșițenilor sătui de modul în care aleșii consiliului local iau decizii pentru binele orașului, oferim două locuri societății civile pentru a-i face membri în Consiliul Local Reșița. Vrem să trimitem în CLR oameni serioși, atenți la fenomenul politic și administrativ al orașului”, sună anunţul postat pe pagina de Facebook.

Rămâne acum de văzut cât de des va fi deschisă uşa organizaţiei UNPR Reşiţa de la Blocul 800!

banner 970 x 250