Universitatea din Reșița, singura din țară depunctată de ARACIS. Penalii au coborât ștacheta!

Profesorii penali, care de astăzi sunt și condamnați la închisoare, au adus UEMR în pragul închiderii. Calificativul acordat de ARACIS nu doar că este extrem de slab, ci comisia a fost la un pas de a închide universitatea.

Gradul de încrede propus în urma analizei făcute este de limitat. Penultimul calificativ acordat! Ultimul pe care putea să îl primească ar fi fost neîncredere, caz în care instituției i s-ar fi pus lacătul pe ușă.

Vezi AICI lista ARACIS!

ARACIS analizează instituțiile de învățământ pe mai multe paliere și din diverse puncte de vedere. Sunt vizate atât aspecte administrative, cât și contabile, dar și programele de studiu. Îmbucurător este faptul că, spre deosebire de evaluarea instituției de învățământ superior în sine, facultățile verificate, fiecare în parte, au primit cel mai ridicat grad de apreciere. Asta înseamnă că, dacă nu se schimbă nimic în funcționarea universității, atunci în următorii cinci ani pot derula cursuri fără probleme.

Nivelul de încredere limitat a fost acordat din cauza eticii universitare, cel mai probabil, capitol care a depunctat serios mediul academic reșițean. Problemele penale ale câtorva profesori din UEMR au coborât atât încrederea comisiei în universitate, cât și a publicului.

CITEȘTE ȘI: Condamnări cu executare în dosarul de corupție de la “Eftimie Murgu”!

Ce înseamnă încredere limitată?
Potrivit evaluării, există patru tipuri de calificative care se acordă ciclic: neîncredere, caz în care universitatea trebuie închisă; încredere limitată (cazul Reșiței), situație în care se impune o nouă evaluare la un an sau la doi ani, în funcție de cum consideră comisia; încredere, caz în care universitatea ar fi din nou evaluată la patru ani, dar mai trebuie să îmbunătățească unele aspecte și încredere ridicată, așa cum UEMR a primit în 2010, atunci când toate criteriile evaluate au fost la superlativ. Gradul actual este doar propus de ARACIS pentru că decizia poate fi atacată de conducerea universității, în cazul în care aceasta dezaprobă concluziile forului.

În ceea ce privește programele de studiu, există doar trei trepte de acordare a calificativelor: neîncredere, încredere limitată și încredere. Cele evaluate anul acesta au primit gradul maxim de apreciere. Vizate au fost: Electromecanică, Contabilitate și Informatică de Gestiune, Marketing, precum și Informatică industrială. Toate sunt programe de studii universitare de licență.

Celelalte programe de studiu nu sunt trecute în actualul raport de evaluare pentru că au fost supuse în trecut unei evaluări similare, ceea ce înseamnă că următorul hop vine atunci când expiră limita de cinci ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/