Pe lângă multe edituri de renume din țară, la a opta ediție a Salonului de carte Bookfest va fi prezentă și Editura Universității de Vest din Timișoara. În cele patru zile de târg, editura instituției de învățământ superior va organiza nu mai puțin de nouă lansări de carte.
La toate lansările vor participa personalități culturale, binecunoscute la nivel național și local. Printre cei prezenți se vor număra Marcel Tolcea, Adina Baya, Otilia Hedeșan, Cornel Ungureanu, Adriana Babeți și Șerban Foarță. Bookfest va avea loc anul acesta în perioada 4-7 aprilie.
CITEȘTE ȘI: Paradisul cărților, la o nouă ediție! Salonul Bookfest își deschide porțile la începutul lunii aprilie
Programul, pe larg:
Joi, 4 aprilie
- ora 16.30 – perspective în analiza fenomenului media, coord. Adina Baya. Invitaţi Marcel Tolcea şi Lucian-Vasile Szabo
- ora 17 – Within and Without the Metropolis. Foreground and Background in Post-9/11 Literature, autor Alexandru Oraviţan. Invitată: Dana Percec
- ora 17.30 – Godeanu, autor Eliana Popeţi. Invitaţi Otilia Hedeşan, Ana Puşcaşu şi Eugen Bunaru
- ora 18 – Literatura dialectală bănăţeană, coord. Viorel Boldureanu. Invitaţi: Otilia Hedeşan şi Cornel Ungureanu
Vineri, 5 aprilie
- ora 17 – Literatura Migrantă în spaţiul de limbă germană, autor Roxana Rogobete. Invitaţi: Adriana Babeţi şi Dumitru Tucan
- ora 18 – Timpul şi calendarele. Incursiuni în arheoastronomie universală, autor Marc Frîncu. Invitat: Dan Vizman
Sâmbătă, 6 aprilie
- ora 11 – Via Romana, autor Dan Negrescu. Invitată: Dana Percec
- ora 19.15 – Cântecul celui Neiubit, Guillaume Apollinaire trad. Şerban Foarţă. Invitaţi: Simona Constantinovici şi Şerban Foarţă
Duminică, 7 aprilie
- ora 12.30 – Valori, idei şi mentalităţi în drept de la 1918 la 2018, editori Raluca Bercea şi Alexandra Mercescu. Invitaţi: Otilia Hedeşan, Florentin Ţuca, Adriana Lucaciu, Lucian Bercea, Dan Cărămidariu, Cristina Nicorici, Lavinia Tec, Andreea Verteş-Olteanu.
Sursa foto: radiotimisoara.ro