Universitatea de Vest din Timișoara va fi în 2021 gazda celei mai mari conferințe europene în domeniul asigurării calității învățământului universitar

Asociația Europeană a Universităților a desemnat Universitatea de Vest din Timișoara drept gazda celei mai prestigioase conferințe anuale europene în domeniul asigurării calității în învățământul universitar – European Quality Assurance Forum. Conferința va avea loc în premieră în România și se va desfășura în perioada 18-20 noiembrie 2021.

Evenimentul ajunge pentru prima oară în România prin Universitatea de Vest din Timișoara, în anul în care orașul deține și titlul de Capitală Europeană a Culturii. Propunerea UVT a fost declarată câștigătoare de comisia de evaluare dintr-o listă cu alte 10 universități europene care au aplicat.

„Găzduirea unui eveniment de o asemenea anvergură reprezintă pentru Universitatea de Vest din Timișoara și pentru învățământul superior românesc o recunoaștere a activității sale în domeniul internaționalizării și asigurării calității educației. După ce, în anul 2019, odată cu aniversarea celor 75 de ani de existență, UVT a găzduit două importante evenimente ale colaborării Europa de Est-China (7th China-CEEC Education Policy Dialogue și 6th China-CEEC Higher Education Institutions Consortium meeting), ce s-au bucurat de participarea unor reprezentanți din 18 state, anul 2021 va aduce un nou reper important în comunitatea universitară România și din Timișoara. Astfel, organizarea în premieră, la Timișoara, în anul Capitalei Culturale Europene, a European Quality Assurance Forum, este o oportunitate importantă pentru UVT și pentru învățământul superior din România, pentru a se alinia tendințelor internaționale, ceea ce instituția noastră își propune în permanență.”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

UVT a aplicat pentru găzduirea acestei conferințe în parteneriat cu mai multe instituții naționale și organizații locale, mai exact cu sprijin din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior din România (ARACIS), alături de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Președintele României, Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național al Rectorilor, Primăria Municipiului Timișoara și Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT).

Despre conferința EQAF

Conferința creează un cadru pentru dezbateri cu scopul stabilirii parametrilor de educație calitativă. Conferința reunește anual peste 500 de rectori, prorectori, experți în asigurarea calității, cercetători, studenți din întreaga lume și membri ai organizaților studențești care confruntă idei și implementează soluții pentru stabilirea parametrilor de învățământ calitativ.

EQAF este organizată din 2006 și este formată din cei mai importanți stâlpi europeni în domeniul învățământului universitar: Asociația Europeană a Universităților, Organizația Europeană a Studenților, European Association for Quality Assurance in Higher Education (ENQA) și European Association of Institutions in Higher Education (EURASHE).


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/