Universitatea de Vest din Timișoara, singura din Banat inclusă în ierarhia mondială a agenției Round University Ranking

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Universitatea de Vest din Timișoara ocupă locul 629 la nivel mondial în ierarhia pe anul 2019 a agenției din Moscova Round University Ranking (RUR), un clasament care cuprinde în total 829 de instituții de învățământ superior. În acest clasament se mai regăsesc doar două universități din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din București, ambele mai bine clasate decât UVT.

Totuși, instituția din Timișoara se mândrește cu poziția de la nivelul cercetării, locul 534 din 829 de universități, unde a luat fața surorilor din Cluj și București. „Prezența Universității de Vest din Timișoara în clasamentul internațional RUR este de bun augur, ne situăm și de această dată în elita universitară din România, alături de universitățile din Cluj și București. Comunitatea academică din UVT onorează și prin acest rezultat bun o nouă clasificare internațională de prestigiu în care suntem prezenți, aniversarea a 75 de ani de la înființare, pe care UVT o sărbătorim în 2019”, a declarat rectorul UVT Marilen Pirtea.

Clasificarea RUR măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii, predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%), şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale. Actualul clasament a luat ființă ca urmare a analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc. şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.

Muzeul TM

RUR face un asemenea clasament anual din 2013. În 2018, studiul a inclus 783 de universități din 83 de țări. În 2019, s-a ajuns la la 829 de universități, dar doar din 80 de țări.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/