La Washington DC s-a dat startul unui program inedit, prin care se aniversează cei 30 de ani de la Revoluția din 1989, începută la Timișoara. Proiectul implică un parteneriat între Universitatea „George Washington” și Universitatea de Vest din Timișoara. În acest sens, chiar rectorul Marilen Pirtea s-a deplasat în capitala SUA.
Scopul evenimentul este stimularea schimburilor culturale și educaționale și este rezultatul colaborării dintre Guvernul român, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instalat în România în perioada 1945-1989, Universitatea „George Washington”, Universitatea de Vest din Timișoara și Federaţia Loja de Onoare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – LORD ’89. Pe lângă Marilen Pirtea, din delegația română mai fac parte secretarul de stat Laurențiu Coca, președintele comisie parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989, Cristian Sefer, dar și Petrică Balint, consilier guvernamental, lider de organizație a foștilor luptători în Revoluție.
Concret, programul de întâlniri ale delegației române cu reprezentanții Universității „George Washington” include și vizite la mai multe instituții americane precum Congresul SUA, Muzeul de Istorie, Biblioteca Congresului, Curtea Supremă, Muzeul Holocaustului SUA, Institutul pentru Studii europene și ruse, Facultatea Elliott School pentru Relații Internaționale. De asemenea, desfășurătorul include și seminar despre Memoria conflictelor, într-un grup de lucru despre Revoluția Română. „Programul acestui eveniment de aniversare a Revoluției Române, începută la Timișoara, prin care românii și-au recâștigat libertatea acum 30 de ani, este dedicat amintirii și evocării momentelor revoluționare, dar este orientat și spre viitor, în direcția prospectării unui dialog universitar dintre UVT și George Washington University, prin care să definim un potențial schimb academic româno-american”, a precizat rectorul UVT, Marilen Pirtea.
La data de 23 octombrie, Muzeul Universității George Washington găzduiește evenimentul „30 de ani de la Revoluția română din 1989”, la care va participa și rectorul UVT Marilen Pirtea, în cadrul căruia ambasadorul României în Statele Unite, Excelența Sa, George Cristian Maior, alături de Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown. Cu această ocazie, vor propune o proiecție asupra istoriei recente și evoluțiilor contemporane ale României și vor susține un dialog public cu participanții.