Universitatea de Vest din Timișoara, apreciată la nivel european

Universitatea de Vest din Timișoara este dată ca exemplu la nivel european de către OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development), dar și de Comisia Europeană. Capitolul la care instituția de învățământ superior timișorean s-a făcut remarcată este cel al susținerii antreprenoriatului și inovării. 

Mai precis, universitatea a fost lăudat la București, cu ocazia evenimentului public Supporting Innovation and Entrepreneurship in and through Higher Education”, organizat în perioada 20-21 iunie, în contextul în care România deține președinția semestrială a Comisiei Europene. Cu această ocazie, a fost prezentat un studiu elaborat de HEInnovate sub titlul „Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania 2019, sub egida OECD și a Comisiei Europene. La eveniment au fost prezenți peste 200 de reprezentanți ai unor universități de prestigiu din Europa, centre de antreprenoriat și inovare, policy makers, profesori și cercetători.

Universitatea de Vest a fost lăudată pentru rolul pe care îl are în cadrul ecosistemului antreprenorial, coordonarea proiectelor de finanțare „România Start-up Plus”, Oficiul pentru Transfer Tehnologic și Proprietate intelectuală pentru a promova inovarea și activitățile antreprenoriale, dar și strategiile SAS a UVT.

Studiul arată că în cadrul Universității de Vest din Timișoara există o agendă pentru antreprenoriat, devenită prioritară, care se regăsește într-o serie de acțiuni strategice ale universității, acestea fiind date ca exemplu în raportul HEInnovate. Evaluatorii au subliniat faptul că acest angajament reprezintă fundamentul orientării antreprenoriale a universității. Sunt bucuros pentru faptul că, în urma eforturilor depuse de echipa managerială a UVT în ultimii zece ani, orientarea universității noastre, ca factor educativ pentru viitorul antreprenorial al absolvenților, a ajuns să producă efecte multiple, pozitive și vizibile, apreciate la nivelul cel mai înalt în comisiile de experți ale Uniunii Europene. Este un rezultat pentru care am investit multe eforturi și pe care îl considerăm un adevărat resort motivațional pentru ca să ne dezvoltăm și să consacrăm prezența Universității de Vest din Timișoara în elita universităților europene ce își pregătesc eficient absolvenții pentru antreprenoriat”, spune rectorul Marilen Pirtea. 

Studiul HEINnovate au luat în considerare leadershipul și guvernanța, educația antreprenorială, pregătirea și suportul acordat antreprenorilor, capacitățile pentru digitalizare, schimbul de cunoștințe, colaborarea cu mediul de afaceri, internaționalizare și măsurarea impactului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/