Unitatea ATI din curtea Spitalului „Victor Babeș”, inaugurată în prezența ministrului Vela: „Niciun pacient nu rămâne pe dinafară”

untitled design set 970x90 px

Unitatea de Terapie Intensivă mobilă, amplasată în curtea Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara a fost inaugurată sâmbătă, în prezența ministrului Marcel Vela. 12 paturi sunt pregătite pentru pacienții care dezvoltă forme severe de COVID-19 în contextul în care numărul de cazuri este în creștere, iar gradul de ocupare a paturilor este maxim.

Conform ultimei raportări, au fost confirmate aproape 900 noi de cazuri, iar în județul Timiș numărul persoanelor diagnosticate cu noul virus a ajuns la 765. La Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara nu mai sunt locuri pentru tratarea pacienților având în vedere faptul că s-a revenit la formula inițială în care sunt internați și bolnavi cu alte comorbidități. Unitatea mobilă are 12 paturi, toate echipamentele necesare pentru tratarea formelor severe de COVID-19 și a fost achiziționată în parteneriat public-privat, alături de alte trei unități mobile amplasate în orașe din țară.

„Sunt patru asemenea unități mobile, unul era prevăzut pentru Iași, dar în prezent este amplasat la Galați având în vedere nevoile județului și ale zonei aferente, unul este la Ploiești și unul la Timișoara. A patra unitate mobilă este în rezervă la Inspectoratul Teritorial pentru Situații de Urgență, fiind pregătită să intervină într-o zonă unde există nevoie acută de a suplimenta paturile. Printr-o gestionare echilibrată pot fi detașați medici spre județele unde există o nevoie acută de cadre medicale. În centre universitare există capacitatea să extindem centrele de terapie intensivă prin mai multe metode”, a spus Marcel Vela.

În acest moment, la Spitalul „Victor Babeș” nu mai sunt locuri. Nici pe secție, nici în Compartimentul de Anestezie și Terapie Intensivă. Asta pentru că, odată cu scăderea numărului de cazuri, în unitatea sanitară au fost internate și persoane cu alte afecțiuni din sfera bolilor infecțioase. Problema poate fi rezolvată, însă este nevoie de o reorganizare care include și „activarea” altor spitale-suport. Următorea unitate pe lista acestor spitale este Clinica de Dermatologie a Spitalului Municipal, deoarece la Spitalul CF mai sunt doar câteva locuri.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Dacă vorbim despre pacienții internați pe secție, avem acum 70 de pacienți. Acum trei săptămâni aveam șase și ne pregăteam să devenim COVID free. Acum avem 70. Deja ne bazăm pe suportul Spitalului CF, pe Spitalul din Lugoj și, de astăzi, Spitalul de Dermatologie a devenit zonă roșie a Spitalului Municipal. De luni o să mutăm pur și simplu pacienții COVID în unitatea mobilă. O să adunăm pacienții pozitivi cu forme grave de la Spitalul Municipal și de la alte spitale ca să îi îngrijim într-un singur loc. Dacă mai apare încă un caz grav mai avem spații pe care le vom deschide”, a explicat Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș”.

Vela spune că soluții există, toți pacienții care au nevoie de suport medical vor fi tratați, iar asta se aplică la nivel de țară. „Se va proceda la transferul bolnavilor indiferent că sunt cu COVID-19 sau alți bolnavi care au nevoie de terapie intensivă pentru a fi tratați corect. Niciun pacient nu rămâne pe dinafară pentru că sistemul este construit astfel încât un bolnav să poată fi tratat în cel mai apropiat loc”, a mai spus Vela.

Pentru a putea fi folosită, unitatea mobilă a fost pregătită de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, împreună cu medicii specialiști de la „Victor Babeș”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/