Adolescentă de 16 ani, drogată și violată într-un apartament din Timișoara!

Acțiunea de zilele trecute a ofițerilor de la Combaterea Crimei Organizate din Caraș-Severin, în urma căreia opt traficanți de droguri au fost încătușați, dezvăluie adevăratele drame trăite de zeci de copii și tineri, precum și de familiile lor!

Printre victimele traficanților care au acționat în special pe raza municipiilor Reșița și Timișoara se află și o tânără care abia a împlinit 16 ani. Fata, care locuiește în județul Mehedinți, a ajuns în apartamentul unui bărbat din Timișoara, undeva pe Calea Șagului, după ce a fugit de acasă, în urma unor certuri cu părinții. A fost adusă la Timișoara de o prietenă, care avea obiceiul să se prostitueze. Fetele aveau un viciu comun, consumul de droguri. În special, „iarbă” și „speed”. Mai exact, cannabis și ecstasy. Asta au făcut timp de câteva zile în apartamentul din Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100

Adolescenta de 16 ani începuse să consume regulat droguri de la vârsta de 13 ani, i-ar acum i se oferea fum după fum. De către prietena sa, dar și de către un dealer din Reșița, recidivist, Liviu Borugă, venit și el în apartamentul respectiv împreună cu alți doi bărbați. Au consumat cu toții droguri, iar când acestea și-au făcut efectul, minora de 16 ani a fost violată, în baie, de unul dintre cei doi care l-ar fi însoțit pe Borugă. Fata n-a depus plângere, ba dimpotrivă, a petrecut alte câteva zile în același cerc de consumatori de droguri. Ar fi relatat însă acum, când mascații au intrat în peste 30 de locații, la suspecți de trafic de droguri, povestea nefericită pe care a trăit-o. Opt traficanți, printre care și Liviu Borugă, sunt astăzi în arest preventiv. Mulți alți indivizi implicați în acest cerc infracțional, sunt plasați cu control judiciar.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/