UNIC în România! Cei mai frumoși căței din întreaga lume vin la Timișoara să participe la patru competiții organizate la Muzeul Satului

caine

La 100 de ani de la înființarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, membrii asociației organizează la Timișoara un eveniment unic în România. La Muzeul Satului Bănățean vor fi trei zile pline cu patru competiții canine internaționale multirasă, două competiții de club de rasă, un târg de adopții canine și o frumoasă expoziție de timbre intitulată „Canis”. 

Evenimentul aniversar este unul unic în România și se va desfășura la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, între 6 și 8 mai. În fiecare competiție vor participa aproximativ 500 de câini, ai căror proprietari vin din 23 de țări.

„Acest eveniment este unul complex. Vom oferi câte un cadou fiecărui proprietar înscris cu câinele lui care să îi aducă aminte că a participat la acest eveniment care marchează 100 de ani de la înființarea asociației. Pentru noi, competițiile sunt o tradiție. Eu sunt implicată în competiții din 1982. Această aniversare înseamnă trecut, prezent și viitor; pasiunea de a avea un animal, indiferent care – la noi este câinele -, o activitate care se desfășoară într-un mediu organizat, nu haotic. Ne interesează sănătatea câinilor în primul rând, puritatea raselor. Sunt copleșită de bucurie, de responsabilitate, să trăiești împlinirea a 100 de ani de când activitatea de creștere a unui câine a devenit organizată. Este un moment unic. Nu mi-am închipuit când am început să cresc câini, să activez în asociația chinologică Timiș, că voi ajunge președinta acestei asociații și că voi fi parte din acest eveniment… Colegii mei la fel sunt. Oficial nu există alte documente care să ateste că există altă asociație înființată în România înainte de noi.”, a declarat Daniela Radu, președintele Asociației Chinologice Române a județului Timiș.

afis catei 1

În cadrul evenimentului va fi organizat și un târg de adopții, în colaborare cu Asociația pentru Protecția Animalelor Ecovet Timișoara. Puii care vor putea fi adoptați sunt vaccinați și cipați. Tot la Muzeul Satului va fi organizată și o expoziția de timbre „Canis”.

Prima asociație chinologică din România a fost fondată la Timișoara, în 1922, și se numea la acea dată „Asociația Câinilor de Poliție pentru România”. Membrii fondatori au fost Paul Dietrich, Friederich Hermann, Iosif Jojart, Adalbert Ludwig, Ioan Molnar, Velimir Pavlovits, Ștefan Rosenthal, Iosif Tertshek și Viliam Vinczeti.

3pers

Numele societății a fost schimbat în 1931 în Societatea proprietarilor de câini de rasă din România. Ultima reorganizare făcută în 1972 a dat și numele actual al entității – Asociația Chinologică Română a județului Timiș.

Prima expoziție chinologică s-a organizat la Timișoara, în 6 mai 1923.

diploma

Prima diplomă primită de un membru al asociației

Intrarea la evenimentele din 6-8 mai de la Muzeul Satului costă 10 lei, însă este gratuită pentru pensionari, persoane cu dizabilități și copii până la 14 ani.

afis catei 2

Foto: achr-tm.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/