Unde ni-s intelectualii, bre?

Cu cine și ce să începem, ca să putem continua în același mod? Aparent pare dificil să te hotărăști. În realitate, însă, lucrurile sunt simple. De un an și mai bine, Reșița respiră prin evenimente culturale de tot felul. În stradă, în sălile de expoziții, în lăcașele de cultură.

Bine, nu zic că înainte ele nu existau. Existau, dar parcă nu atât de interesante și de numeroase. De exemplu, în ultima săptămână au existat patru astfel de evenimente, unul mai inedit decât celălalt, legate de artiști precum: Dumitru Gorzo, Anca Andrei sau Florin Arhire. Nume grele care în oricare oraș mare din România ar aduna la un loc numeroși admiratori, susținători ori iubitori de artă. Nu și la Reșița unde, din păcate, cu o excepție, două, nici măcar artiștii din locali nu se dau în vânt după așa ceva.

La Gorzo, spre exemplu, n-au fost mai mult de 20 participanți, în timp ce la Florin Arhire, nici măcar pe jumătate. Lipsa publicului, în special a intelectualilor reșițeni, este evidentă. În lista asta a intelectualilor includ profesorii, magistrații, medicii, inginerii, economiștii și, în general, pe toți cei care au terminat o facultate. Deși orașul e plin de purtători de diplome de licență, masterate și chiar fe doctorate, locațiile unde se desfășoară astfel de evenimente culturale sunt aproape pustii. La fel la reprezentațiile Teatrului de Vest. Din când în când, și doar din snobism, pe mulți îi vezi în piața publică la câte un concert de muzică clasică. Pe unii, nu pe toți. Și cum să nu fie, cât timp nici măcar șefa Culturii cărășene, Nicoleta Moise, nu se sinchisește să participe. E adevărat, la pregătirea pe care o are (aceea de economist) ar fi în plus din start. O fi meseriașă în procedurile de achiziții publice, locul de unde a fost luată de mânuță și instalată pe scaunul Culturii, însă în chestii de genul acesta este lemn Tănase. Oamenii așteaptă să vină măcar din curiozitate, dacă nu din pasiune ori plăcere. Că nu e nicio rușine să întrebe dacă nu înțelege o boabă din ceea ce vede, din ce se vorbește acolo ori dacă o apucă somnul. S-ar putea duce la baie să se spele cu apă rece, să-și revină. Repet, măcar din curiozitate să-și facă timp liber o oră-două, pentru că de aia e șefa Culturii: „Ia să vedem, soro, cum arată la față Hotnogu ăsta, că tot am auzit vorbindu-se despre el. Sau Gorzo și Maia Truțulescu, Costel Stancu, Ada Cruceanu ori Ion Bobeică. Ce fel de artiști sunt ăștia că de cântat muzică populară nu cântă, că aș fi auzit de ei.”

În plus, ar socializa la un pahar cu apă sau suc, o cafeluță, cu sau fără zahăr și lapte, ar împărtăși și altora din programul de guvernare al celor ce au numit-o pe funcție. Nici vorbă de așa ceva. Doamna Culturii din Banatul de Munte se ține de-o parte. Măreață și ignorantă. Habar nu are cum arată la față acești artiști. Se întâlnește cu ei pe stradă și trec unul pe lângă celălalt ca doi străini. Tot la fel de adevărat că nici ei nu o cunosc. La urma, urmei, la ce le-ar folosi lui Gorzo, Hotnogu sau lui Bobeică să o cunoască pe această doamnă?

• Tweet
• Pin It