Undă verde pentru realizarea a încă 20 de tramvaie noi pentru Timișoara

Primăria Timișoara anunță că a comandat încă 20 de tramvaie noi, care vor fi realizate de o firmă din Turcia, după ce prima garnitură care va circula pe străzile orașului a fost deja omologată.

Vești bune aduse de Primăria Timișoara în ceea ce privește modernizarea transportului în comun. Vineri, primarul  Dominic Fritz a semnat comanda pentru livrarea următoarelor 20 de tramvaie, conform contractului, având în vedere faptul că omologarea și recepția primei garnituri s-a finalizat cu succes.

În cadrul proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie” a fost achiziționat, în prima fază, un tramvai nou pentru omologare. Modelul, care va fi operațional de săptămâna viitoare, a necesitat omologare la nivel european, în cadrul contractului semnat între primărie și producător. Această etapă a fost finalizată cu succes, iar contractul stipulează ca primăria să continue achiziția celorlalte 20, din totalul de 21 de tramvaie”, a informat Primăria Timișoara.

Termenul de livrare al noilor tramvaie este prevăzut este octombrie 2023, însă municipalitatea a cerut urgentarea acestui termen. Frecvența cu care vor fi livrate noile garnituri va fi lunară, ajungând la două tramvaie pe lună în primăvara anului 2022, conform producătorului.

Fiecare mijloc de transport valorează 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime și o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Proiectul este finanțat în procent de 80% prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR). Valoarea investiției este de 243 de milioane de lei, cu TVA inclus.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/