Femeia moartă în explozia din Cluj-Napoca este fiica viceprimarului din Jimbolia

andrea kaba
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O explozie puternică a avut loc vineri dimineața la o pensiune din Cluj-Napoca, în urma căreia o femeie a fost găsită carbonizată. Este vorba de Andrea Kaba, în vârstă de 37 de ani, fiica viceprimarului din orașul timișean Jimbolia.

O puternică explozie, urmată de un incendiu, a avut loc vineri dimineața la o pensiune din Cluj-Napoca. În urma incidentului, o femeie a fost găsită carbonizată, iar alți doi bărbați au fost răniți.

Potrivit Poliției Cluj, femeia moartă este din orașul Jimbolia, județul Timiș, și are 37 de ani, fiind cazată în pensiunea unde a avut loc tragedia.

În această dimineaţă, în jurul orei 6,52, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost sesizată explozia unei clădiri de pe strada Dunării din municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind urmată de un incendiu. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, echipaje din cadrul ISU şi jandarmi, fiind luate primele măsuri pentru asigurarea locului în care s-a produs deflagraţia şi acordarea primului ajutor persoanelor. De asemenea, cu ocazia activităţilor a fost oprită alimentarea clădirii cu gaz şi electricitate. Până în acest moment, două persoane au fost transportate la spital, respectiv doi bărbaţi, ambii de 34 de ani, din judeţul Harghita, fiind de asemenea identificat în interiorul clădirii trupul neînsufleţit al unei persoane. Poliţiştii au stabilit identitatea acestuia, respectiv o femeie de 37 de ani, din judeţul Timiş“, informează IPJ Cluj.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Femeia decedată din cauza exploziei se numește Andrea Kaba și este fiica viceprimarului din orașul Jimbolia, Gabor Kaba. Zeci de mesaje au fost postate pe pagina de Facebook a tinerei, după aflarea tragediei. „Nu pot să cred, dar din păcate este adevărat! Dumnezeu să o odihnească în pace”, ”Andreea dragă, suflet bun… nu îmi vine să cred că este vorba despre tine… bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun”, sunt doar două dintre mesajele postate pe rețeaua de socializare.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/