Undă verde pentru construirea de case în viitorul cartier al oraşului Moldova Nouă

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Cele 44 de loturi provenite din dezmembrarea unor terenuri aparținând domeniului privat al orașului Moldova Nouă, situate în zona Iagodăriei, sunt gata să intre în posesia solicitanților. Astfel, un număr de 20 de loturi vor fi alocate tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani cu titlu gratuit, în conformitate cu Legea 15/2003, în timp ce alte 24 vor fi scoase la vânzare, prin licitație publică.

Cu ocazia celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local, politicienii de la masa decizională și-au dat acordul privind aprobarea vânzării, prin licitație publică, a imobilelor terenuri, proprietate privată a orașului Moldova Nouă, situate în zona Iagodăriei, în vederea construirii de case familiale. Întregul demers al aleșilor locali are ca scop sprijinirea tinerilor de a rămâne în localitate, în timp ce banii încasați din vânzarea terenurilor vor contribui la bugetul local al orașului Moldova Nouă.

„Unul din marile obiective pentru care ne-am luptat se referă la dezmembrarea unor loturi de teren, mai exact 44, în zona Iagodăriei. O parte dintre acestea vor fi scoase la vânzare, iar celelalte vor fi atribuite tinerilor prin procedurile standard legale. Este un moment istoric pentru că, în 30 de ani, absolut nimeni, niciun primar, nicio administrație publică nu și-a asumat un astfel de gest. În plus, în momentul în care vor deveni proprietari sau atunci când tinerii vor începe lucrările, noi, administrația publică locală ne asumăm aducerea elementelor de bază din punct de vedere al utilităților în zonă, ca de exemplu: energie electrică, apă, canalizare. Toate aceste facilități le vom aduce oarecum în zona străzii, ca ulterior fiecare să se poată conecta”, a explicat primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

STPT job 1000x200

Tot ce rămâne de făcut până că doritorii să depună solicitările se referă la validarea de către prefectură a HCL.

Sursa foto principal: unimedia.info.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/