Un tunel dezinfectant a fost livrat către Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

579936676 836890662185728 1562271342293314240 n

La Caransebeș faptele bune continuă să bucure conducerea Spitalului Municipal de Urgență, suport pentru COVID -19. După ce s-au mobilizat aproape toți consilierii locali din Turnu Ruieni și câțiva oameni de bine din comuna de la poalele Muntelui Mic s-a reușit colectarea unei sume importante de bani care a ajutat la achiziționarea unui tunel dezinfectant.

Valoarea tunelului este de 6.188 lei, la care se adaugă transportul în sumă de 300 de lei, precizează grupul de consilieri format din 11 dintre cei 13 aleși locali. La acest grup s-au alăturat 4 cetățeni din comună care au dorit să-și păstreze anonimatul, astfel că s-a luat legătura cu conducerea spitalului pentru a decide împreună de ce este nevoie la unitatea medicală care tratează pacienții de noul coronavirus.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Tunelul dezinfectant este asemănător cu o încăpere și poate ajuta, în doar câteva secunde, la reducerea virusurilor și a bacteriilor de pe încălțăminte, haine și mâini după ce o persoană trece prin el. Aparatul a fost deja montat la una dintre intrările în spital folosite pentru angajați.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/