Un timișorean și alți doi baschetbaliști de la SCM Timișoara, chemați la naționala Vulturilor

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Naționala României de baschet masculin va juca două meciuri în luna februarie, contând pentru pre-calificările la Eurobasket 2021. Pe lista de 15 jucători chemați de selecționerul Tudor Costescu se regăsesc doi jucători de la SCM Timișoara, dar și timișoreanul Olah.

De la formația timișoreană este convocat tânărul Dragoș Diculescu, jucător de poziția 2 transferat vara aceasta la formația alb-violet, în contextul în care în prima repriză este obligatoriu ca echipele să utilizeze un jucător U23. De asemenea, la lot e convocat și experimentatul pivot Cătălin Baciu, venit și el vara aceasta la Timișoara. Tot pe postul de pivot, printre convocări, se regăsește și timișoreanul Alexandru Olah, care în prezent joacă în Belgia, la Kangoroes Basket Mechelen.

untitled design set 970x90 px

Naționala Vulturilor va avea primul meci în 21 februarie la Ploiești, cu Macedonia. Ulterior, în 24 februarie, urmează o deplasare la Prishtina, pentru jocul cu Kosovo. Din staff-ul lui Tudor Costescu mai face parte și Nenad Markovic, secund al naționalei și scouter al SCM Timișoara. La câteva meciuri din campionat a venit și a stat pe banca bănățenilor alături de Cristian Bota.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/