Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe DJ 588, între localitățile Ferendia și Clopodia.
Din primele cercetări ale polițiștilor, șoferul circula dinspre Ferendia spre Clopodia, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat cu autoturismul.
Impactul a fost atât de puternic încât tânărul a rămas prins între fiarele mașinii. Pompierii de la Deta au intervenit pentru a-l scoate din autoturism, în timp ce la fața locului au ajuns și un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și voluntarii de la Serviciul pentru Situații de Urgență Jamu Mare.
Șoferul a fost scos în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, medicul a fost nevoit să declare decesul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs tragedia.